Haos în supermarketuri, înainte de sărbători. Românii au stat la cozi imense pentru a umple coșurile

×
Codul embed a fost copiat

O singură zi ne mai desparte de sărbătoarea magică a Crăciunului, iar gândul la o masă festivă bogată, i-a făcut pe mulţi bucureşteni să dea iama în magazine.

Astfel, "Ajutoarele Moşului" au format cozi imense până aproape de miezul nopţii ca să se asigure că prind toate ofertele.

Majoritatea s-a orientat spre jucării, electrocasnice dar şi dulciuri sau mâncare.

Ca un adevărat furnicar. Aşa a arătat aseară acest hypermarket din Capitală. Prima bătălie nu s-a dat însă nici la casele de marcat şi nici printre raioanele pline de mâncare şi băutură, ci în trafic.

Odată scăpaţi din ambuteiaj, oamenii au nimerit direct în aglomeraţia din magazin. Prima oprire: raionul de fructe şi legume, unde cumpărăturile se fac tot pe fugă şi la ore târzii.

Citește și
prima casa
Vești bune pentru cei care apelează la ”Prima Casă”. Fondurile neutilizate vor fi redistribuite băncilor

În grabă pentru că şi lucram, fiind constrâns cu timpul, nu prea avem şi luăm repede ce se poate în strictul necesar. Am lista tot aici, pentru bebeluşă mai trebuie să mai cumpăr ceva”, spune un client.

Un domn a ţinut morţiş ca anul acesta să umple cu vârf patru coşuri de cumpărături, iar asta l-a costat cel puţin 2 mii de lei.

Unii se declară învinşi la acest capitol.

Pentru restul cumpărătorilor "întârziaţi", reprezenantii magazinelor au conceput un program special de sărbători.

Astfel, în dată de 23 decembrie, majoritatea îşi închid porţile abia la miezul nopţii, iar în Ajun vor sta deschise numai până la ora 19.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Clienţii unui bar au câştigat 220 de milioane de euro la loteria de Crăciun din Spania
Clienţii unui bar au câştigat 220 de milioane de euro la loteria de Crăciun din Spania

Clienţii unui bar din Vilalba, un oraş din nord-vestul Spaniei, au câştigat împreună, vineri, suma de 220 de milioane de euro la tradiţionala loterie organizată de Crăciun în această ţară, informează DPA, citată de Agerpres.

Vești bune pentru cei care apelează la ”Prima Casă”. Fondurile neutilizate vor fi redistribuite băncilor
Vești bune pentru cei care apelează la ”Prima Casă”. Fondurile neutilizate vor fi redistribuite băncilor

Supriză plăcută înainte de Crăciun pentru cei care visează să îşi înceapă anul în casă nouă.

Surprizele cu care părinții și copiii sunt așteptați în satul de vacanță din Bran
Surprizele cu care părinții și copiii sunt așteptați în satul de vacanță din Bran

Părinţii sunt aşteptaţi cu cei mici la Alba ca Zăpada. Ascunse printre brazi, căsuţele personajelor din poveşti îi aşteaptă pe turişti în satul de vacanţă din Bran.

Recomandări
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump

Candidatul naţionalist Karol Nawrocki a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia împotriva primarului liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, potrivit rezultatelor oficiale publicate luni.

Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice
Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice

Preşedintele Nicuşor Dan va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.

Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”
Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”

La Praid, în Harghita, s-a dat ordin de evacuare pentru 45 de gospodării din apropierea salinei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că există pericolul ca planșeul fostei mine să cadă.