Laptopuri la schimb cu nopți de cazare. Inițiativa care îi va ajuta pe elevii din Roșia Montană

×
Codul embed a fost copiat

Într-o perioadă în care învățământul depinde tot mai mult de tehnologie, zeci de elevi au primit o șansă la educație.

Este vorba despre copiii din Roșia Montană, în ajutorul cărora au venit oameni cu suflet mare. În schimbul donaţiei, vor primi nopți de cazare și o plimbare cu ghid în zonă.

Adrian Petri, inițiator acțiune: ”Avem în jur de 42 de dispozitive. O bună parte dintre ele sunt aici, alea care sunt în cutii sunt noi, am notat pe fiecare la ce clasă trebuie să ajungă. O să urmeze să fie duse la elevi. Pe un laptop care nu e nou s-a stat în jur de 3-4 ore, a trebuit curățat. Și a intrat toață munca asta de instalare."

Adrian este din Roșia Montana și lucrează în domeniul IT la Cluj. Când a aflat că mulți elevi din localitatea natală nu pot lua parte la cursurile online pentru că nu au dispozitivele necesare, a căutat sprijin pe rețelele sociale. Și nu puțini au fost cei interesați să ajute.

Adrian Petri, inițiator acțiune: "Dăm două nopți de cazare și un tur ghidat în Roșia Montana în schimbul unui laptop pentru școala din Roșia. În primele minunte au început deja să sune oameni care erau încântați de idee. Acum, după 4-5 zile, am ajuns să primim 42 de laptopuri. Speram că educația să meargă mai departe și nu ne dorim ca educația să fie îngrădită de un device. Am mai avea nevoie de încă 30 de laptopuri. Am vrea să mai luam și două table smart."

Citește și
femeie violata
O femeie de 44 de ani din Vaslui, bătută și agresată sexual de un tânăr. Cum s-a întâmplat totul

La unitatea de învățământ de acolo, aflată acum în scenariul galben, sunt 26 de dascăli și 210 copii.

Gabriela, eleva: "Sunt în clasa a VI-a și nu am putut, nu am avut telefon".
Reporter: "Ce ai primit?"
Gabriela, elevă: "Un laptop și le mulțumesc foarte frumos, m-am bucurat. Fară școală nu poți face nimic, daca ai carte, ai parte."

Elev: ”Nu am avut telefon și acum îmi pare bine că am primit aceste laptopuri și mulțumim celor care le-au donat că putem intra online.
Reporter: ”Cât de important este să înveți?”
Elev: ”Foarte important, fară educație nu poți ajunge nicăieri."

Ileana Cotu, profesor: "Le facilitează drumul spre educație. Îmi doresc că aceasta acțiune să fie un model și pentru alti oameni din țara asta oameni cu inima mare, că să fie ajutați profesori și elevi din zone în care tehnologia nu prea a avut loc."

Gabriela Capros, director școală: "Mi se pare un lucru deosebit din parte unor tineri ce au înțeles necesitatea să reușim să facem și cu ei ore on-line și să îi învățam. Sunt foarte fericiți și bucuroși că au un dospizitiv să poată intra și ei la orele on line."

În Roșia Montană, rata de infectare cu coronavirus este de 1,09 la mia de locuitori.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Panică într-un mall din Galați. Zeci de persoane, evacuate, din cauza unei posibile scurgeri de gaze
Panică într-un mall din Galați. Zeci de persoane, evacuate, din cauza unei posibile scurgeri de gaze

S-a instalat panica duminică seară în Galați.

O femeie de 44 de ani din Vaslui, bătută și agresată sexual de un tânăr. Cum s-a întâmplat totul
O femeie de 44 de ani din Vaslui, bătută și agresată sexual de un tânăr. Cum s-a întâmplat totul

O femeie de 44 de ani din Vaslui a fost bătută și agresată sexual de un tânăr care îi putea fi copil.

Doi tineri din Dâmbovița au fost răniți, după ce mașina în care se aflau a ajuns într-o pădure de la marginea șoselei
Doi tineri din Dâmbovița au fost răniți, după ce mașina în care se aflau a ajuns într-o pădure de la marginea șoselei

Doi tineri din Dâmbovița, de 15, respectiv 21 de ani, au fost răniți după ce mașina în care se aflau a ajuns într-o pădure de la marginea șoselei.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.