Legea malpraxisului amiabil. Cum ar putea fi despagubite de acum victimele culpelor medicale

×
Codul embed a fost copiat

Victima unei culpe medicale va putea fi despagubita fara sa mearga la tribunal, iar doctorul ar putea scapa de plangerile penale. Asta se va intampla cand va intra in vigoare legea malpraxisului amiabil.

Pacientul ar putea primi bani de la societatea la care medicul este asigurat. Atentie, insa, vorbim despre varianta ideala. In realitate, indiferent de forma in care va fi aprobata, aceasta lege va trimite pacientul tot in instanta, daca mentalitatea va ramane aceeasi, ca medicul are intotdeauna dreptate.

Pacientul care va suferi de pe urma unui act medical se va aseza la masa negocierii cu doctorul si reprezentantul firmei de asigurari. In ecuatie va aparea si un expert medical, agreat de ambele parti, care va stabili daca e vorba de un malpraxis. Expertul ar putea fi suspectat de subiectivitate, devreme ce e platit de asigurator. Tocmai de aceea pacientul poate sa cheme un alt expert si un mediator.

Dupa ce vor fi analizate toate datele medicale si se stabileste clar ca e malpraxis, pacientul va primi o despagubire in termen de 6 luni. Banii vor fi platiti din asigurarea medicului si a spitalului.

Noua lege defineste asadar atat ideea de culpa morala, cat si dauna materiala.

Citește și
Bebelus
Medic din Galati anchetat, dupa ce o fetita s-ar fi ales cu o adancitura la cap in urma extractiei

Prin intelegeri amiabile cu doctorii si spitalele, pacientii englezi au incasat sume mari in urma cazurilor de malpraxis. De exemplu, pentru o operatie gresita la genunchi, o pacienta a luat 18.000 de lire daune, iar un diagnostic gresit care l-a lasat orb pe un englez a costat medicul 50.000 de lire.

Potrivit Colegiului Medicilor, din 2003, de cand personalul medical a inceput sa se asigure pentru posibilele cazuri de malpraxis, au fost acordate doar cinci despagubiri.

Cea mai mare suma a fost data victimei doctorului Ciomu, jumatate de milion de euro. Dupa 4 ani de procese, pacientul caruia i-a fost taiat organul genital a primit banii in 2008. La despagubire a contribuit si spitalul unde a fost facuta operatia, pentru ca asigurarea medicului nu acoperea dauna.

Articol recomandat de sport.ro
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Citește și...
Acuzatie de malpraxis la spitalul din Sibiu. Un copil de 3 ani a murit dupa o operatie de polipi
Acuzatie de malpraxis la spitalul din Sibiu. Un copil de 3 ani a murit dupa o operatie de polipi

Anchete la Spitalul Judetean din Sibiu si la Colegiul Medicilor, dupa ce un baietel de 3 ani a murit la cateva zile dupa o banala operatie de polipi.

Medic din Galati anchetat, dupa ce o fetita s-ar fi ales cu o adancitura la cap in urma extractiei
Medic din Galati anchetat, dupa ce o fetita s-ar fi ales cu o adancitura la cap in urma extractiei

Accident infiorator la maternitatea Spitalului de Urgenta din Galati. Imediat dupa o nastere prin cezariana, medicul neo-natolog a observat ca fatul are o adancitura la cap, produsa, cel mai probabil, in timpul extractiei.

Concluzia anchetei in cazul pacientului care a stat 3 ani cu foarfece uitate in stomac
Concluzia anchetei in cazul pacientului care a stat 3 ani cu foarfece uitate in stomac

Colegiul Medicilor Mehedinti ancheteaza cazul unui chirurg de la Spitalul Judetean care a uitat in stomacul unui pacient doua pense de 17 centimetri lungime, iar barbatul a fost reoperat dupa 3 ani.

Recomandări
Măsurile fiscale recomandate de FMI pentru reducerea deficitului. România trebuie să strângă 4 miliarde de euro în plus
Măsurile fiscale recomandate de FMI pentru reducerea deficitului. România trebuie să strângă 4 miliarde de euro în plus

FMI recomandă României o reformă fiscală complexă, concentrată pe mutarea poverii fiscale de pe muncă şi contribuţiile sociale către impozitele pe consum şi, într-o măsură mai mică, pe capital.

România, printre puținele state NATO care nu măresc bugetul apărării, deși UE permite depășirea deficitului
România, printre puținele state NATO care nu măresc bugetul apărării, deși UE permite depășirea deficitului

„Aliații NATO trebuie să-și asume propria apărare, pentru că nu se pot baza pe America". Este mesajul transmis, la Bruxelles, de secretarul american al Apărării.

Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală
Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală

Douăsprezece județe vor fi vineri, 6 iunie, sub un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, iar zone din Transilvania, Muntenia și Moldova vor fi sub Cod galben, potrivit ANM.