Mii de români au cerut deja cetăţenia altui stat UE. Câţi americani şi italieni vor la noi

pasaport romanesc
iStock

Cele mai recente date Eurostat arată că tot mai mulţi români caută cetăţenia altor state UE.

Deşi suntem stat membru UE, 25.000 de români au cerut – şi au primit - în 2017 cetăţenia unei alte ţări a Uniunii Europene în care trăiau deja, potrivit cel mai recente cifre Eurostat. Aproape o treime dintre aceştia au ales cetăţenia italiană.

Suntem pe locul 5 în topul statelor ai căror locuitori au cerut cetăţenie într-o ţară UE, fiind depăşiţi doar de ţări extra-comunitare – Maroc, Albania, India şi Turcia.

Pe de altă parte, a crescut şi numărul imigranţilor în România – în 2017 au fost peste 50.000, comparativ cu doar 27.000 în 2016. Conform Eurostat, doar suedezii ne depăşesc la rata de naturalizare a străinilor.

Din ce ţări vin cei care vin cei care vor să se stabilească la noi? 30.000 dintre cei 50.000 de imigranţi definitivi provin din Republica Moldova, iar peste 4.800 din Ucraina. 1.130 sunt din Italia, 682 din Germania iar 542, din Statele Unite, arată datele INS.

Citește și
Protest anti Brexit la Londra
Ce categorii de migranți vor fi primiți în Marea Britanie după Brexit

Nu toţi au primit însă cetăţenie. Doar 6.804 străini au devenit cetăţeni români în 2017 – un număr mult mai tare totuşi decât în 2016, când erau doar 4.527. Din acest punct de vedere aveam cea mai mare creştere din UE în 2017, depăşind chiar şi Luxemburgul.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Ţara unde viitorii cetăţeni sunt puşi să dea mâna. Pe cine afectează măsura
Ţara unde viitorii cetăţeni sunt puşi să dea mâna. Pe cine afectează măsura

Autorităţile de la Copenhaga au adoptat o lege prin care viitorii cetăţeni sunt obligaţi să dea mâna în timpul ceremoniei de naturalizare.

Ce categorii de migranți vor fi primiți în Marea Britanie după Brexit
Ce categorii de migranți vor fi primiți în Marea Britanie după Brexit

Ministrul de Interne al Marii Britanii, Sajid Javid, a anunțat miercuri că după Brexit va introdus un sistem de imigrație bazat pe calificări.

Ţara din UE care va trimite imigranţii nedoriţi pe o insulă unde trăiesc doar animale bolnave
Ţara din UE care va trimite imigranţii nedoriţi pe o insulă unde trăiesc doar animale bolnave

Decizie controversată a guvernului de la Copenhaga.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.