Miruna are nevoie de ajutorul nostru. La 11 ani, micuţa luptă cu o boală extrem de gravă

Miruna

Miruna Valentina are 11 ani, este o fetiță veselă și sociabilă, care  iubește tot ceea ce înseamnă sport și mișcare.

În urmă cu trei luni, Miruna alerga și se juca fericită, apoi, întreaga ei lume s-a destrămat în urma unei banale entorse la piciorul drept. Au urmat internări, investigații medicale de lungă durată, cărora fetița le-a făcut față,

Acum nu mai poate merg. Este țintuită pe patul de spital în urma unui diagnostic dur și neașteptat, obținut de la două instituții medicale specializate din străinătate. Se luptă cu diagnosticul de osteosarcom de tip osteoblastic care necesită chimioterapie de urgență și apoi operație pentru salvarea piciorului într-un centru de excelență în ortopedie pediatrică în străinătate.

Sumele necesare pentru intervenția chirurgicală și continuarea tratamentului depășesc posibilitățile financiare ale familiei și orice ajutor e binevenit. 

Pentru a o ajuta să lupte și să facă față situației, puteți dona în conturile deschise la BRD pe numele mamei sale Furtună Mihaela Liliana:

Citește și
gura humorului
Ce afacere și-a deschis un imigrant afgan în Suceava. A fost crescut de statul român și are acum proprii angajați

În lei: RO42BRDE441SV34554084410
În euro: RO53BRDE441SV34554834410

Articol recomandat de sport.ro
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Citește și...
Ce afacere și-a deschis un imigrant afgan în Suceava. A fost crescut de statul român și are acum proprii angajați
Ce afacere și-a deschis un imigrant afgan în Suceava. A fost crescut de statul român și are acum proprii angajați

Un imigrant afgan crescut la centrul din Rădăuți pentru azilanți, care a venit singur în România pe când era copil, a devenit acum om de afaceri în Suceava. Tânărul este dat ca exemplu de imigrant bine integrat și o poveste de succes.

 

World Vision România sărbătorește 35 de ani. Vieți mai bune pentru 500.000 de copii și adulți defavorizați
World Vision România sărbătorește 35 de ani. Vieți mai bune pentru 500.000 de copii și adulți defavorizați

World Vision România sărbătorește 35 de ani de prezență în România. În tot acest timp a oferit sprijin pentru mai bine de 500.000 de copii și adulți.  

Eurostat, date îngrijorătoare: Tinerii din Bulgaria şi România sunt cei mai săraci din UE. Topul celor mai bune condiții
Eurostat, date îngrijorătoare: Tinerii din Bulgaria şi România sunt cei mai săraci din UE. Topul celor mai bune condiții

România avea, în 2024, a doua cea mai ridicată rată de deprivare materială şi socială severă în rândul tinerilor (cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani) din rândul statelor membre UE, de 14,7%.

Recomandări
Israelul a atacat mai multe ținte din Iran, unde se defășurau activități nucleare. Iranul a lansat 100 de drone către Israel
Israelul a atacat mai multe ținte din Iran, unde se defășurau activități nucleare. Iranul a lansat 100 de drone către Israel

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani
Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani

Prețurile mondiale ale petrolului au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale într-o singură zi din ultimii ani, reflectând temerile că un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu ar putea duce la perturbări grave ale aprovizionării cu energie.