O femeie care își crește singură cei șase copii are nevoie de ajutor

×
Codul embed a fost copiat

Destin amar pentru o femeie de 31 de ani, din Golăești, judeţul Iaşi. Tânăra, mama a şase copii, a rămas văduva în urmă cu un an, iar de atunci duce singură toate greutăţile casei.

Familia este la limita supravieţuirii. Locuieşte într-o casă cu două încăperi, făcută din chirpici, care stă să cadă. Nu are baie şi nici bucătărie. Copiii visează la o căsuţa mai spaţioasă şi care să nu le pună viaţa ori sănătatea în pericol. Însă, până acum, numai preotul satului i-a ajutat. Mama şi cei mici îşi pun toate speranţele în Dumnezeu şi în semenii cu suflet bun.

”Am o singură cameră în care dormim toţi 7, eu şi copiii. Hăinuţele le punem într-un şifonier. Aici e holul şi aici e un paravan. Când e nevoie de spălat, eu merg la paravan şi copiii fac separat. Nu este baie în casă", își descrie femeia locuința.

Aşa arată locuinţa sărmană a Veronicăi, mama celor 6 copilaşi. Femeia povesteşte că a construit-o împreună cu soţul, când s-au căsătorit. Sărăcăcioasă şi neîncăpătoare, căsuţa e singurul cămin al celor 7 suflete.

Veronica Huțanu, mama copiilor:  "Nu mă descurc foarte bine, de pe o zi pe alta, cu ajutorul părintelui. Cea mai mare dorinţa este să am o casă pentru 6 copii, să simtă şi ei că au o casă. Nu avem baie, bucătărie, nu avem nimic.”

Citește și
Accident autostrada Bucuresti-Pitesti.
Vacanta se putea termina tragic pentru o familie din Braila, implicata intr-un accident rutier. Medic: "Au avut mare noroc"

Femeia are 5 fete şi un băiat. Mezina împlineşte 3 ani, iar fata cea mare are 14. Tot venitul familiei provine din alocaţii şi ajutor social: în total 1.500 de lei. Tânăra mărturiseşte cu durere în glas că i se rupe sufletul să vadă cum copiii ei trebuie să îndure lipsuri de tot felul, fără să se poată bucură de viaţă.

Veronica Huțanu, mama copiilor: "Copiii cresc, dormim pe 3 paturi. Nu e uşor să dormi 4 într-un pat. Când dorm, amorţesc, nu pot nici măcar să se urnească. Poate cu ajutorul lui Dumnezeu şi a oamenilor buni o să reuşim. Mă gândesc ce să pun în oală de pe o zi pe altă. Mai întâi pun la copii să mănânce şi apoi mănânc eu, dacă rămâne."

Durerea pierderii tatălui lor şi viaţă grea i-au făcut pe copii să se maturizeze înainte de vreme. Visează la o casă nouă şi la mâncare pe săturate. Evita să povestească despre sărăcie, ca să-şi poată menţine zâmbetul pe buze.

Mama copiilor spune că orice ajutor este binevenit, fie că vorbim despre alimente, rechizite, haine sau materiale de construcţie.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Un incendiu violent, dupa ce mai multe materiale de constructie au luat foc, s-a extins la un garaj si o terasa in Timis
Un incendiu violent, dupa ce mai multe materiale de constructie au luat foc, s-a extins la un garaj si o terasa in Timis

O familie dintr-o localitate din Timis a ramas fara materialele pe care le adunase pentru constructia unei case.

Vacanta se putea termina tragic pentru o familie din Braila, implicata intr-un accident rutier. Medic:
Vacanta se putea termina tragic pentru o familie din Braila, implicata intr-un accident rutier. Medic: "Au avut mare noroc"

Vacanta unei familii din Braila s-ar fi putut incheia tragic pe autostrada Bucuresti-Pitesti.

Recomandări
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis

Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO prevăzut pentru 24-25 iunie la Haga, în Ţările de Jos, a anunţat marţi purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP.

Nicușor Dan susține, astăzi, de la ora 10, prima conferință de la Cotroceni. Ce ar putea anunța
Nicușor Dan susține, astăzi, de la ora 10, prima conferință de la Cotroceni. Ce ar putea anunța

Nicușor Dan susține miercuri, prima sa conferință de presă de la instalarea la Palatul Cotroceni.

 

Dezastru ecologic la Praid. Apa sărată a contaminat Târnava Mică. „Nu mai găsești nici în magazine apă”
Dezastru ecologic la Praid. Apa sărată a contaminat Târnava Mică. „Nu mai găsești nici în magazine apă”

La Praid, pericolul se amplifică: pârâul Corund, care a inundat galeriile salinei, varsă în Târnava Mică apă cu un nivel de sare de zece ori peste limita normală, contaminând astfel râul ce alimentează cu apă potabilă zeci de mii de oameni.