O femeie singură cu 3 copii a primit o casă prin donaţii. "Nu visam să am camera mea"

×
Codul embed a fost copiat

De Ziua României, un bărbat din Iaşi cu suflet mare a făcut cadou unei familii nevoiaşe o casă. Proiectul lui, numit Casa Share, adună mai mulţi donatori şi voluntari pe Facebook, iar până acum au construit 18 locuinţe noi pentru cei mai puţin norocoşi.

Acum o mamă care îşi creşte singură cei trei copii şi-a văzut visul cu ochii: un loc pe care să-l numească "acasă".

Iuliana împreună cu copii ei, Roxana, Marian şi Robert, au tot stat cu chirie în diferite locuri. Anul acesta, Iuliana a făcut un împrumut ca să ridice o casă numai a lor, doar ca banii nu au fost suficienţi. "Am vrut să le ofer o viaţă mai bună, să aibă şi ei un acoperiş asupra capului, o căsuţă a lor, să nu ne mai mutam din chirie în chire şi am încercat, doar ca la salariile mici se oferă foarte puţini bani."

DACĂ DORIȚI SĂ AJUTAȚI LA CONSTRUIREA ALTOR CASE, PUTEȚI DONA AICI

Din august, lucrările la locuinţa familiei Lazăr, din comună Holboca, au fost continuate de Bogdan Tănasă. El a modificat proiectul şi a terminat în trei luni Casa Share cu numărul 18: o clădire cu trei camere, bucătărie şi baie.

Citește și
donatii renovare spital constanta
Secţiile pentru nou-născuţi ale spitalului din Constanţa, renovate din donaţii

„Ne aflăm în camera mea, nu visam la ea. Până acum nu am avut camera mea, dar îmi doream de mult", spune Roxana.

Investiţia în casa familiei Lazăr a ajuns la aproape 22.000 de euro. A fost făcută cu ajutorul oamenilor care au încredere în Bogdan şi în proiectele sale.

"Suntem un schelet care facem câte ceva în domeniul lui, cineva ne dă tablă, cineva ne dă geamurile. A fost mobilizare maximă şi la acest caz, mai ales că au văzut că e o mamă care vrea mai mult pentru copiii ei. Niciodată în viaţa mea nu am avut în plan ca o să reuşesc să fac atâtea case."

Ce care vor să-l ajute pe Bogdan să ridice şi alte case pentru oamenii nevoiaşi pot trimite un SMS scurt, cu textul CASA, la numărul de telefon 8844 sau pot intra pe pagina de Facebook "Casa Share".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Fiul lui Ionel Ganea s-a stins din viață. Alexandru avea doi ani
Fiul lui Ionel Ganea s-a stins din viață. Alexandru avea doi ani
Citește și...
O lansare de carte a adunat sute de donații pentru primul spital de Oncologie Pediatrică din România
O lansare de carte a adunat sute de donații pentru primul spital de Oncologie Pediatrică din România

O lansare de carte a fost duminică prilejul perfect pentru sute de părinţi şi copii să contribuie la construirea primului spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România.

Secţiile pentru nou-născuţi ale spitalului din Constanţa, renovate din donaţii
Secţiile pentru nou-născuţi ale spitalului din Constanţa, renovate din donaţii

O șansă la viață pentru bebelușii născuți prematur. Este ceea ce vor să ofere mai mulți voluntari din Constanța care și-au propus să reconstruiască secția de terapie intensivă pentru nou-născuți și compartimentul de prematuri ale spitalului județean.

Povestea Cristinei, o tânără de 21 de ani diagnosticată cu cancer cervical. Cum o puteți ajuta
Povestea Cristinei, o tânără de 21 de ani diagnosticată cu cancer cervical. Cum o puteți ajuta

Cristina are 21 de ani și a fost diagnosticată cu cancer cervical de gradul 3B. În timp ce se afla la muncă în Londra, a început să se simtă rău și a fost diagnosticată cu această formă agresivă de cancer de col uterin.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.