O invatatoare din Alba traieste intr-o camera din scoala pentru ca nu vrea sa-si paraseasca elevii
Continuam cu o poveste despre har, sacrificiu si iubire. O invatatoare din Alba traieste intr-o camaruta minuscula din cladirea unei scoli de tara, unde de-abia au loc o masuta, o soba si un pat.
Femeia, care din cauza salariului mic nu mai poate sa faca naveta, stie ca daca ar renunta la post copiii ar fi siliti sa mearga prin zapada pana in localitatea cea mai apropiata.
Mai mult, dascalita o are alaturi si pe fetita ei de 8 ani. Dar nu se lasa, pentru ca intr-o lume uitata, pierduta parca in timp, doar ea le poate arata copiilor calea spre viata.
De cinci ani, Lucia sta alaturi de elevii ei in Margineni, un catun pierdut de lume din Muntii Sebesului.
Desi la repartizare a obtinut o nota care ii permitea sa predea in orice localitate din judet, ea a ales sa ramana aici.
Invatatoarea locuieste impreuna cu fiica sa, intr-o incapere modesta ce nu depaseste opt metri patrati.
In pauza, Teodora, Cristian sau Andrei vorbesc cu sfiala despre doamna. Pentru ei seamana cu o zana buna, dar, spre deosebire de cele din povesti, nu-i paraseste niciodata.
Stiu ca daca scoala s-ar desfiinta ar trebui sa faca naveta 12 km, sau sa stea la internat.
Lucia a adus singura tot materialul didactic pentru scoala-cartile, fisele de lucru si calculatorul. Tot ea face focul in soba, pentru ca cei mici sa aiba caldura cand intra la ore. Face si curatenie si mancare.
Alaturi de Lucia se afla si unul dintre copiii ei, Nicoleta, eleva in clasa a II-a.
Celalalt copil, un baiat de 10 ani, o asteapta, alaturi de sotul Luciei, in fiecare week-end sa vina acasa, in comuna aflata la 22 de kilometri de scoala. Nu e o viata usoara pentru nici unul dintre ei.
In scoala din varful muntelui iernile sunt grele, iar zapada trece uneori de un stat de om.
Elevii se roaga ca doamna invatatoare sa nu plece niciodata de langa ei. Simt ca cineva ii ajuta sa treaca, in fiecare zi, peste greutati despre care copiii de la oras stiu doar din carti.
 - Copy.webp)
