Peste 1.300 de români au fost păgubiți cu 450.000 de euro de o agenție de turism din Grecia

Grecia
Getty

Peste 1.300 de români care îşi rezervaseră vacanţe în Grecia, cu suma totală de aproximativ 450.000 euro au fost păgubiți de o agenție de turism.

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a at autorităţile din Grecia pentru clarificarea situaţiei agenţiei de turism Mouzenidis Travel Greece, după ce compania a anunţat suspendarea temporară a activităţii, potrivit unui comunicat remis vineri de ministerul de resort.

Prin întreruperea prestării serviciilor în perioada 18 iunie - 31 iulie 2021, agenţia de turism a păgubit 1.303 români care îşi rezervaseră vacanţe în Grecia, cu suma totală de aproximativ 450.000 euro, se menţionează în comunicatul MEAT. 

În urma comunicării oficiale din data de 17 iunie, prin care Mouzenidis Travel Greece anunţa decizia de suspendare temporară a activităţii, s-a conturat ipoteza că agenţia de turism elenă a intrat în insolvenţă. Astfel, pentru a indentifica situaţia reală, cu scopul de a veni în sprijinul românilor păgubiţi, dar şi a operatorilor economici din ţară implicaţi, un prim demers întreprins de MEAT a fost iniţierea urgentă a unui dialog cu autorităţile din Grecia.

"Prin intermediul unei corespondenţe oficiale, la nivel înalt, au fost cerute lămuriri suplimentare în legătură cu măsurile de protecţie pentru turiştii români ale căror vacanţe au fost afectate, cu sublinierea pârghiilor legale prin care guvernul elen poate interveni în deblocarea crizei, şi transmiterea unei poziţii ferme, în ceea ce priveşte declararea insolvenţei operatorului economic", precizează instituţia în comunicat.

Citește și
castor
Cum au ajuns castorii subiect de dezbatere națională. ”Inginerii naturii” și catastrofa de la Salina Praid

În cazul în care varianta declarării insolvenţei agenţiei de turism este reală, românii păgubiţi ar putea beneficia de protecţie.

Astfel, conform art. 17, alin. (1) din Directiva (UE) 2015/2302 a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, "statele membre se asigură că organizatorii stabiliţi pe teritoriul lor oferă garanţii privind rambursarea tuturor plăţilor efectuate de către sau pe seama călătorilor, în măsura în care serviciile relevante nu sunt furnizate ca urmare a insolvenţei organizatorului".

Pe de altă parte, Ministerul Economiei face apel la agenţiile de turism intermediare din ţară partenere Mouzenidis Travel Greece, care au facilitat achiziţionarea vacanţelor, să acorde în continuare asistenţă clienţilor afectaţi.

De asemenea, Ministerul Economiei le mulţumeşte agenţiilor de turism intermediare din ţară partenere Mouzenidis Travel Greece pentru iniţiativa lor, ca răspuns la criză, de a plăti din efort propriu contravaloarea serviciilor către aceleaşi destinaţii ori altele, în conformitate cu opţiunea turiştilor, sau chiar de a returna banii.

MEAT va sprijini demersurile întreprinse pentru recuperarea sumelor achitate către agenţia de turism elenă, se arată în comunicatul Ministerului Economiei.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Spania, Grecia, Bulgaria și Italia anunţă că elimină interdicţiile pentru turiştii de la noi
Spania, Grecia, Bulgaria și Italia anunţă că elimină interdicţiile pentru turiştii de la noi

La început de sezon estival restricţiile de călătorie dispar una câte una. Ţările preferate de români pentru vacanţă de vară anunţă că elimină interdicţiile pentru turiştii de la noi.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.