Pompierul erou care a salvat o femeie în timpul său liber. A intrat în flăcări fără echipament

×
Codul embed a fost copiat

Gest impresionant făcut de un pompier din Iaşi, care a intervenit la un incendiu deşi, fiind în timpul său liber, nu avea echipament de protecţie.

A scos o femeie bolnavă din flăcări, iar acum este privit ca un erou de întreaga comunitate!

Pompierul Eugen Achitei, de 35 de ani, se afla întâmplător în apropierea locuinţei care a fost cuprinsă de flăcări. A auzit strigătele disperate de ajutor, ale unei vecine şi, cu toate că era îmbrăcat doar cu un tricou, fără echipament special, s-a târât în genunchi sub pânză de fum gros şi a intrat în locuinţă.

În casă era o femeie de 62 de ani, bolnavă, imobilizată la pat. Pompierul şi-a dus misiunea până la capăt cu eroism. A luat-o pe biata invalidă în braţe şi a reuşit să o scoată teafără din flăcări.

Pentru curajul de care a dat dovadă, bărbatul, pompier din 2007, a fost felicitat de colegii cu care a participat la numeroase acţiuni.

Citește și
romani
Aproape 15.000 de familii din România vor primi câte 20.200 de euro de la stat. Cum intră în posesia banilor

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Un bărbat a suferit arsuri pe 80% din suprafața corpului într-un incendiu de vegetație
Un bărbat a suferit arsuri pe 80% din suprafața corpului într-un incendiu de vegetație

Un bărbat de 78 de ani din Gorj se zbate între viaţă şi moarte după ce a suferit arsuri pe 80% din suprafaţa corupului într-un incendiu de vegetaţie.

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.