Povestea Alexandrei, o tânără care a cosumat droguri timp de 10 ani. „Am vrut să mă sinucid în fața mamei mele”

×
Codul embed a fost copiat

În România, un elev din 10 a consumat stupefiante, iar vârsta de debut a coborât și până la 10 ani. Sunt date care dau fiori, furnizate joi de Agenția Națională Antidrog.

Foști consumatori, acum reabilitați, au fost invitați să povestească în fața a sute de adolescenți, coșmarul pe care l-au trăit, și care puțin a lipsit să îi ucidă.

Alexandra a fost dependentă de droguri timp de 10 ani. A încercat marijuana la 16 ani, din curiozitate. Apoi ecstasy și în scurt timp a devenit dependentă de heroină și GHB. Ulterior a început să facă trafic de droguri și să trăiască pe străzi. Pe lângă cicatricea din frunte, cu care s-a ales în urma unei supradoze de heroină, stupefiantele i-au lăsat și alte semne.

Alexandra Ristea: „Am un cazier pătat, am o reputație pătată în fața multor oameni, am un diagnostic de început de schizofrenie pe fondul consumurilor de droguri. Aveam episoade psihotice, în care pur și simplu nu mai știam cine eram, înnebunisem la propriu. Au fost momente în care am vrut să mă sinucid în fața mamei mele și nu mai vedeam un scop, credeam că sunt o drogată care merită să moară”.

Și Daria a fost dependentă. A început să consume încă din adolescență de teamă că va fi respinsă de grupul din care făcea parte. La fel ca Alexandra, și ea a primit o condamnare de 1 an și 6 luni pentru traficul cu droguri.

Citește și
Reyna Hernandez
O femeie a fost găsită moartă, legată de un copac într-un cimitir. Motivul șocant pentru care iubitul ei i-a luat viața

Daria Negruț: „Condamnarea pentru mine a fost și sămânța salvării aș putea să spun, deoarece eu în urma condamnării a trebuit să fac muncă în folosul comunității, pe care am ales să o fac la mănăstire. Era singurul loc unde eu nu eram înconjurată de traficanți”.

Anul trecut, zeci de elevi de la licee din mai multe zone ale țării au fost cercetaţi pentru consum și vânzare de droguri. Cele mai consumate droguri de către tineri sunt așa zisele entnobotanice, adică drogurile sintetice, comercializate sub denumiri legale cum ar fi săruri de baie, bețisoare parfumate sau îngrășăminte pentru plante.

Ramona Dabija, Agentia Națională Antidrog: „Consumul de droguri este o problemă care ne privește pe toți. O singură persoană dacă va fi salvată datorită recomandărilor, datorită faptului că a cerut ajutorul, atunci lucrurile sunt în schimbare și suntem încaântați să vedem foarte mulți adolescenți care vor să fie ambasadori ai acestei campanii”.

Cel mai recent raport al Agenției Naţionale Antidrog arată că un elev din 10 a consumat droguri iar 16% dintre cei între 15-64 ani au luat cel puţin un tip de drog de-a lungul vieţii, în timp ce 6% au consumat și în ultimul an. Cele mai mari rate de consum se observă în rândul populaţiei tinere, adolescenții sunt cei mai vulnerabili, iar cea mai mică vârstă de debut pentru consumul de droguri este de doar 10-11 ani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Tentativă de suicid lângă Carrefour Pantelimon, în București. Un bărbat a amenințat că se va arunca de la etajul unei parcări
Tentativă de suicid lângă Carrefour Pantelimon, în București. Un bărbat a amenințat că se va arunca de la etajul unei parcări

Un bărbat de 36 de ani a amenințat, joi după-amiază, că se va arunca de la etajul unei parcări de lângă un complex comercial din București. Este vorba despre Carrefour Pantelimon, fostul Cora Pantelimon.

O femeie a fost găsită moartă, legată de un copac într-un cimitir. Motivul șocant pentru care iubitul ei i-a luat viața
O femeie a fost găsită moartă, legată de un copac într-un cimitir. Motivul șocant pentru care iubitul ei i-a luat viața

O femeie din America a fost găsită moartă, legată de un copac, într-un cimitir din Mexic, după ce a mers acasă la iubitul ei căruia i-a spus că vrea să încheie relația.

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.