Preferințele românilor în materie de vinuri s-au schimbat. Cât plătesc acum pentru o sticlă

×
Codul embed a fost copiat

Românii se documentează tot mai mult în ceea ce privește vinul pe care îl consumă, iar preferințele lor se îndreaptă tot mai mult către vinul roșu.

Consumatorii preferă, de obicei, cramele româneşti atunci când îl aleg, iar când vine vorba de soi, majoritatea preferă o Feteasca Neagră. Vinurile spumante sau spumoase sunt păstrate în continuare doar pentru ocazii speciale.

Peste 2.500 de români, dintre care 60 la sută bărbaţi şi 40 la sută femei, cu venituri ridicate, din mediul urban, au participat la un chestionar online despre vin. Potrivit datelor colectate, aproape jumătate dintre ei au mărturisit că plătesc în medie între 30 şi 50 de lei pentru o sticlă.

Alina Iancu, autor studiu: "Se simte o direcţie către vinurile roşii. Creşterile pe vinul se observă în partea de Muntenia şi de Transilvania, în special Cluj, urmate abia apoi de Timişoara şi de alte oraşe. Cramele din România au vinuri competitive la nivel naţional şi internaţional."

Aproape jumătate dintre cei intervievaţi îşi procură vinul din supermarket-uri şi doar 20% din magazinele specializate. Atunci când vorbim de preferinţe, vinul sec este ales de 64% dintre consumatori şi doar 2% spun că îl preferă pe cel dulce.

Citește și
cina
Cum alegem mâncarea pentru o cină unică şi irepetabilă. Recomandările specialiştilor

Românii consumă în ultima vreme din ce în ce mai mult vin, iar cel roşu este preferat de 57% dintre ei. Pe locul doi se situează vinul alb, cu un procent de 28%, iar pe locul 3 vinul rose, cu un procent de 13%.

Primul criteriu de selecţie este crama producătoare, iar aproape jumătate dintre participanţii la chestionar spun că îl consumă de două-trei ori pe săptămână.

Soiul preferat este unul românesc, Feteasca Neagră, urmat de soiurile internaţionale. Vinul spumant este consumat mai rar şi de obicei la ocazii speciale.

Julia Scavo, somelier: "Se practică din ce în ce mai mult asocierile şi este îmbucurător. Deci va fi ghidat consumul şi în această sferă, a asocierilor culinare. Alege vinul şi apoi va merge acasă spre a crea preparatele culinare. Cred că atunci vom apropia cel mai bine acordurile."

Aproape 30% dintre cei chestionaţi spun că nu au participat niciodată la un eveniment dedicat vinului, dar şi-ar dori să afle mai multe despre licoarea zeilor.

Alina Iancu, autor studiu: "Să fim curioşi să le descoperim, să mergem la evenimente dedicate şi să descoperim potenţialul vinului românesc, comparativ cu cele internaţionale."

După vin, în topul preferinţelor urmează berea, băuturile spirtoase şi cocktail-urile.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Un ghid cu cele mai bune vinuri românești urmează să fie lansat la Paris: „Calitatea e excepțională”
Un ghid cu cele mai bune vinuri românești urmează să fie lansat la Paris: „Calitatea e excepțională”

Vinul a fost ridicat la rang de artă, marți seară, în Bucureşti. Cele mai bune licori româneşti au fost premiate, notate şi aplaudate.

Cum alegem mâncarea pentru o cină unică şi irepetabilă. Recomandările specialiştilor
Cum alegem mâncarea pentru o cină unică şi irepetabilă. Recomandările specialiştilor

La o portie de peste merge la fix un pahar de vin alb, iar o cupă de spumant sec complimentează la fix o felie de tort. V-am dezvăluit din start două preconcepţii în asocierea dintre mâncare şi vinuri.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.