Pregătiri pentru masa pascală. Produsele s-au scumpit față de 2017

×
Codul embed a fost copiat

S-a dat oficial startul cumpărăturilor de Paște. E forfotă mare în pieţe, unde carnea de miel este cel mai căutat produs.

 Chiar dacă e mai scumpă decât în anii trecuți, iar un kilogram ajunge chiar și la 30 de lei, nimeni nu vrea ca drobul, ciorba sau friptura să lipsească de la masa pascală. Cei cu posibilităţi mai mari comandă direct la restaurante, astfel ca musafirii lor să fie impresionaţi. Pentru 4 persoane, de exemplu, un meniu se ridică la cel puțin 200 de lei.

Încă de la primele ore ale dimineţii, o piaţă din centrul Clujului s-a umplut de clienţii gata să cumpere, după buzunar, carne de miel pentru sărbătorile pascale.

Preţurile în acest an au crescut faţă de 2017 cu 2 lei pentru un kilogram de miel.Fiecare negociază cu multă atenţie.

Client: "Am luat un sfert de miel, că banii sunt puţini, mi-am luat cât îmi ajunge plapuma. 50 de lei. E scump mai ales pentru pensiile noastre."

Citește și
bicicleta electrica
Se încarcă în 6 ore și are autonomie 100 km. Bicicleta electrică de 6.000 euro

Ana Petean, producător: "Iarna a fost capricioasă. Furajele au fost scumpe, un kilogram de porumb am luat la 1 leu."

Cine nu are timp să-şi bată capul cu prepararea mesei de Paşte comandă totul de-a gata. Restaurantele pregătesc zilele acestea inclusiv savuroasa friptură de miel.

Alexandru Fabian, manager restaurant: "Avem ciorbă de miel,  avem un preparat rece, platou rece, cu legumele care tocmai au apărut, drobul de miel, pastarma de miel. Ca şi felul doi avem friptură de miel al cuptor."

Sute de persoane se înscriu, în aceste zile, pe listele de comenzi.

Ciprian Rus, client: "E greu să găteşti de Paşti, mai ales că vin prieteni pe la tine. Eu o să fac o masă cu prietenii şi m-am decis să vin aici că ştiu restaurantul, ştiu că este o mâncare bună şi plus că e mai uşor să dau comanda şi vin doar să o ridic."

În Maramureş, unele restaurante s-au specializat în platouri tradiţionale care ar impresiona şi cel mai pretenţios musafir.

Mariana Mureșan, prorietar restaurant: "Avem şi rulade cu fructe confiate şi ciupercuţe umplute. Platourile noastre, pe lângă produsele din miel, vor conţine şi produse din porc şi pui, precum şi brânzeturi obţinute de la producătorii locali."

Pofticioşii plătesc până la 65 de lei pe un kilogram din aceste preparate.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Trucurile de marketing care te fac să umpli coșul în magazine. Modul în care creierul e păcălit
Trucurile de marketing care te fac să umpli coșul în magazine. Modul în care creierul e păcălit

Când intrăm ca să cumpărăm o pâine şi plecăm din magazin cu un cărucior plin se cheamă că o întreagă echipă şi-a făcut treaba bine.

Se încarcă în 6 ore și are autonomie 100 km. Bicicleta electrică de 6.000 euro
Se încarcă în 6 ore și are autonomie 100 km. Bicicleta electrică de 6.000 euro

S-a deschis sezonul de mers cu bicicleta. De anul acesta, ar trebui ca în Capitală să pedaleze încă 30 de mii de persoane, care îşi vor cumpăra biciclete cu vouchere de la primărie.

Reacția unor hoți din Brașov când au fost prinși în fapt de proprietar
Reacția unor hoți din Brașov când au fost prinși în fapt de proprietar

Ziua în amiaza mare, când s-a întors de la cumpărături, un pensionar din Braşov a surprins doi hoţi care-i cotrobăiau prin casă.

Românii și-au pierdut încrederea în economie, dar nu renunță la cumpărături. Paradoxul din statistici
Românii și-au pierdut încrederea în economie, dar nu renunță la cumpărături. Paradoxul din statistici

Încrederea românilor în economie, dar și dorinţa pentru cumpărături, au scăzut la finalul anului trecut.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.