Preţul mieilor de Paşte ar putea creşte considerabil. Cât va costa un kilogram

×
Codul embed a fost copiat

România a reluat exportul de carne de oaie în Iran şi în următoarele 6 luni va trimite aproape 800 de mii de ovine. Asta după ce Iranul a simplificat condiţiile sanitare de import din statele membre ale Uniunii Europene.

În acelaşi timp, fermierii trebuie să acopere şi cererea din ţară, aşa că pot scumpi carnea.

Un crescător din Olt se mândreşte cu miei din rasa ţurcana pur românească. I-ar vinde arabilor pe bani frumoşi, dar e conştient că străinii nu vor bate la poarta lui. S-ar bucura dacă ar exista un centru de colectare care să-l ajute să-şi vândă oile.

Sandu Nastase, fermier: "Condiția să fie un preț corect pentru că și pe noi ne costă, ca să faci un kilogram de carne de miel în viu cel puțin mă costă 7-8 lei pe kilogram."

Dacă străinii vor prefera oile de la marile ferme, micii fermieri vor onora bucuroşi comenzile pe piaţa locală. În funcţie de cerere, preţul poate ajunge la 15 - 16 lei kilogramul la carcasa şi 10 - 11 lei în viu.

Citește și
oi
Modelul german, aplicat în România. De ce e bine să izolezi casa cu lână

Un alt fermier, dar din Timiş, are 1.000 de oi. De câteva săptămâni mai multe persoane s-au arătat interesate să îi cumpere mieii, iar 400 sunt deja rezervaţi.

Dumitru Bodea, crescător de oi: "Acum câteva luni era cinci lei kilogramul la berbecuţi şi acum e zece, deci a crescut dublu de când s-a deschis exportul"

România este al patrulea mare crescător de oi din Uniunea Europeană, dar cu toate acestea în 2017 a importat carne de 3,5 milioane de euro, potrivit INS. O explicaţie ar fi ca producătorii de mici vor carne de oaie tot anul, iar restaurantele caută carnea din specii nobile.

Traian Gârtan, președinte Asociația Crescătorilor: "Noi exportăm materia primă și importam produsul finit, cred că tot animale nostre se vor întoarce în România, dar ambalate în 100 de grame sau kilogram."

În plus anul acesta Pastele e la sfârşitul lunii aprilie, când mieii vor avea şi trei luni şi vor cântări mai mult.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Cercetătorii români au creat oi cu lâna roz sau argintie. Preţul uriaş cu care se vând
Cercetătorii români au creat oi cu lâna roz sau argintie. Preţul uriaş cu care se vând

Cel mai valoros astrahan din ţara noastră se vinde cu o sută de euro bucată şi este din oaie sur-argintie. Staţia de Cercetare de lângă Botoşani a reuşit omologarea acestei rase, după ani de studiu şi experimente genetice.

Modelul german, aplicat în România. De ce e bine să izolezi casa cu lână
Modelul german, aplicat în România. De ce e bine să izolezi casa cu lână

În timp ce ţăranii noştri aruncă lâna pe câmp, pentru că nu au centre de colectare aproape sau primesc pe ea prea puţini bani, Ministerul Agriculturii anunţă că în acest an vom avea primele case izolate cu lână.

Drum european, invadat de oi, care au început să lingă sarea. Ciobanul, de negăsit
Drum european, invadat de oi, care au început să lingă sarea. Ciobanul, de negăsit

Zeci de oi au blocat traficul, pe drumul European 81, în judeţul Sălaj.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.