Primul magazin cu fapte bune din Românie s-a deschis la Sibiu. Ce pot cumpăra clienții

×
Codul embed a fost copiat

Cum ar fi să intri într-un magazin și să poți cumpăra de pe raft fapte bune? Primul magazin de acest fel s-a deschis de curând la Sibiu.

Clienții pleacă de aici cu obiecte făcute manual, cărți, lumânări parfumate și multe alte lucruri. Toate aceste obiecte provin fie din donații, fie au fost create de mâinile iscusite ale voluntarilor.

Din banii obținuți sunt sprijinite cazuri și proiecte sociale.

Printre primii clienți o găsim pe Eva, care a venit însoțită de cățelușa ei, Fifi. Cele două au dat o raită prin magazin și au promis că nu vor pleca cu mâna goală.

Eva Maria Șoimu, client: „Am venit cu colega de camera. Dacă fiecare am face câte o fapta bună, cât de mică, am trăi într-o lume mai bună.”

Citește și
cal bzuau
Un bărbat a intrat cu calul într-un supermarket din Buzău. Reacția angajaților

Magazinul se află la o aruncătură de băț de centrul orașului, iar pe rafturi găsim de la cărți, până la haine sau bijuterii confecționate manual. Prețurile sunt pentru toate buzunarele, astfel că oricine îi trece pragul să își poată permite măcar un obiect.

Clientă: „Sunt foarte încântată de acesta acțiune.”
Reporter: „Ce ați luat de pe raft?”
Clientă: „În primul rând niște cărți, este pasiunea mea și bineînțeles cărți de autori români și apoi am ales o lumânare creată chiar de persoane cu dizabilități.”

Alți clienți au preferat să caute un cadou pentru animalul de companie. Iar oferta este foarte vastă.

Clientă: „Decât să dai banii unui comerciant, mai bine faci o fapta bună. ”
Reporter: „Ce ați ales?”
Clientă: „Niște pătuțuri pentru căței”
Reporter: „Bucurați mai multă lume?”
Clientă: „Da, în primul rând cățeii.”

Printre cumpărături, clienții află și despre proiectele celor patru asociații din oraș. Sunt sprijinite diverse cazuri sociale, dar și animalele de pe străzi sunt ajutate să își găsească un stăpân.

Andreea Rosetti, reprezentanta unei asociații: „Circuitul ar fi așa, o asociație primește niște lucruri ca și donație sau le confecționează, apoi le aduce la magazin și le vinde, iar banii care îi obținem sunt folosiți pentru activitățile asociației.”

Magazinul de fapte bune este deschis zilnic între 10:00 și 19:00 și îi așteaptă cu brațele deschise pe toți cei care vor să-i ajute pe cei aflați în nevoie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Românii plătesc din ce în ce mai mult pe alimente. Ce produse s-au scumpit
Românii plătesc din ce în ce mai mult pe alimente. Ce produse s-au scumpit

Lucrul pe care toţi românii îl simt deja atunci când merg la magazin este confirmat acum şi de cifre. Coşul săptămânal de cumpărături este cu până la 15% mai scump față de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Un bărbat a intrat cu calul într-un supermarket din Buzău. Reacția angajaților
Un bărbat a intrat cu calul într-un supermarket din Buzău. Reacția angajaților

Imagini filmate într-un supermarket din Buzău. Un bărbat a intrat cu calul în supermarket, spre surprinderea clienților și a angajaților.

Angajata unui second-hand a găsit 33.000 de lei într-o haină. Ce a făcut cu banii
Angajata unui second-hand a găsit 33.000 de lei într-o haină. Ce a făcut cu banii

Angajata unui magazin de haine second-hand din Chicago a găsit suma de 7.000 de euro (peste 33.000 de lei) în buzunarul unei haine donate. Femeia s-a speriat când a descoperit teancul de bancnote.

Recomandări
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale
Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale

Preşedintele ales Nicuşor Dan merge, duminică, în Polonia, unde va participa la marşul “Milionului de Inimi” alături de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro european la alegerile prezidenţiale din Polonia şi unde va ţine şi un discurs.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.