Primul oraș din România care dă drumul la luminile de sărbători: ”Aşteptăm să vedem cu ce vine moşul”

×
Codul embed a fost copiat

Deşi mai sunt aproape 2 luni până la Crăciun, autorităţile locale din Craiova pregătesc deja oraşul pentru sărbători. 

Ghirlande multicolore au fost instalate în centru, iar muncitorii spun că totul fi gata până la sfârşitul lunii noiembrie, când este programată deschiderea oficială a sezonului.

Centrul Craiovei s-a umplut de beculeţe, ghirlande luminoase, ţurţuri şi brăduţi, spre încântarea copiilor, care au crezut că Moş Crăciun vine anul acesta mai devreme.

Localnic: "Ne gândeam uite ce oameni gospodari, s-au apucat de treaba aşa devreme, dinainte."

Asta promit şi autorităţile din Bănie. Mai harnice ca Moş Crăciun, vor să aprindă beculeţele la sfârşitul lunii noiembrie şi promit un spectacol de zile mari.

Citește și
Sfântul Nicolae
Arheologii turci susțin că au descoperit mormântul lui Moș Crăciun

Localnică: "Probabil că s-au luat după alte ţări, pentru că în foarte multe ţări şi vara mănânci ouă roşii şi iarna mănânci ouă roşii."

Primăria Craiova plăteşte pentru iluminatul de sărbători aproximativ 1 milion de lei.

Firma pune la dispoziţie instalaţia, apoi primăria achita contravaloarea lucrărilor de montare şi întreţinere.

Localnic: "Acum aşteptăm să vedem cu ce vine moşul, că mai e până la moş, la Craiova întotdeauna au fost sărbătorile frumoase."

De teamă să nu fie luate prin surprindere şi autorităţile din Slatina au decis să monteze instalaţiile luminoase de la sfârşitul lunii septembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Pregătiri de Crăciun la pensiunile de la munte. Prețul unui sejur în această iarnă
Pregătiri de Crăciun la pensiunile de la munte. Prețul unui sejur în această iarnă

Nici n-a început postul Crăciunului şi pensiunile din Maramureş sau din Mărginimea Sibiului sunt deja rezervate pentru sărbători.

Arheologii turci susțin că au descoperit mormântul lui Moș Crăciun
Arheologii turci susțin că au descoperit mormântul lui Moș Crăciun

Arheologii susțin că au descoperit, sub o biserică din Antalya, Turcia, un mormânt aproape intact despre care cred ca ar fi al Sfântului Nicolae, episcopul care a dat naștere legendei lui Moș Crăciun.

Recomandări
Nicușor Dan, întâlniri cu Volodimir Zelenski și cu șeful NATO, la Vilnius. Președintele României, invitat la Kiev
Nicușor Dan, întâlniri cu Volodimir Zelenski și cu șeful NATO, la Vilnius. Președintele României, invitat la Kiev

Președintele României, Nicușor Dan, va avea, luni, a întâlnire bilaterală cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, la Vilnius, Lituania, în cadrului summit-ului B9 și Țările Nordice.  

PSD negociază pe funcții intrarea la guvernare, înainte să discute pe măsuri, în timp ce economia este pe marginea prăpastiei
PSD negociază pe funcții intrarea la guvernare, înainte să discute pe măsuri, în timp ce economia este pe marginea prăpastiei

PNL a avut luni o ședință a Biroului Politic Național pentru a discuta despre formarea noului Guvern. Și PSD va avea o sedință pe parcursul zilei de luni.

Vești proaste de la BNR pentru Guvern, care se chinuie să scadă deficitul: „Este greu de crezut că putem ajunge la 7%”
Vești proaste de la BNR pentru Guvern, care se chinuie să scadă deficitul: „Este greu de crezut că putem ajunge la 7%”

Deficitul după patru luni este cu 0,3 puncte procentuale mai mic decât anul trecut, dar atingerea țintei de 7% din planul bugetar pe termen mediu pare improbabilă, a declarat Matei Kubinschi de la BNR.