Programul "Prima chirie", lansat de Guvern în urmă cu mai bine de două luni, la un pas de eşec

×
Codul embed a fost copiat

Statul s-a angajat să le dea şomerilor 900 de lei pe luna pentru chirie şi utilităţi, dacă aceştia îşi găsesc o slujba la mai mult de 50 de kilometri de casă.

Până acum, potrivit datelor oficiale, au fost depuse doar 15 dosare în toată ţară. Specialiştii spun că cei fără serviciu, în special din mediul rural, se mulţumesc cu ajutoarele sociale şi nu vor să-şi bată capul cu muncă.

Din luna iunie, programul "Prima chirie" nu a reuşit să îi atragă pe cei care trăiesc din şomaj sau ajutoare sociale, în localităţi fără locuri de muncă. Mulţi nu vor să plece departe de casă pentru muncă.

Câţiva domni îşi fac siesta în căruţă. Alţi bărbaţi au auzit că pot primi bani de la stat pentru chirie, dacă îşi găsesc de lucru la 50 kilometri depărtare de casă dar, deocamdată, se mulţumesc doar cu ajutorul social: "Chestia este în felul următor: dacă mă mut la oraş cu ce trăiesc? E mai bine să stau la ţară, mai lucrez, mai te descurci de colo, colo".

Până acum, în judeţul Iaşi nu s-a validat niciun dosar pentru programul "Prima Chirie". Explicaţia vine de la specialişti.

Citește și
ajutor social
30.000 de asistati social au ramas fara alocatia de sustinere a familiei. Statul i-a taxat pe cei care nu au platit darile

Adriana Sârghie, purtător de cuvânt AJOFM Iaşi: "Marea majoritate de persoane aflate în evidenţă serviciului de ocupare sunt din mediul rural, foarte mulţi sunt beneficiari de venit minim garantat, preferând să facă doar acele ore pentru obţinerea venitului minim garantat."

În tot acest timp, angajatorii încearcă să găsească personal şi prin alte judeţe, dar se trezesc cu surprize şi sunt refuzaţi.

Leonard Radu, director firma: "Întâlnim o lipsa acută de personal care îşi doreşte cu adevărat să muncească, din cauza ajutoarelor sociale nu sunt motivaţi să vină la locul de muncă."

Lucian Popovici, manager societate procesare a cărnii: "Este foarte dificil să găseşti oameni pentru că în primul rând sunt acele fonduri ale Ministerului Muncii şi mă refer la ajutoare sociale, şomaj şi aşa mai departe care determina pe foarte mulţi oameni să nu mai muncească şi să stea cu mâna întinsă la statul român".

Programul Prima Chirie pare un eşec şi în alte judeţe. În Botoşani au fost validate doar două dosare, iar în Bacău, 3.

"- Dumneavoastră munciţi în momentul de faţă?

- Peee... lângă casă. Nu am serviciu că nu prea am unde.

- Aţi căutat un loc de muncă?

-Aş fi căutat, dar dacă ar fi fost pe plan local, pe aici. Dar că să fac naveta pe la oraş, mai degrabă nu."

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă are alocat pentru acest program un buget de 18 milioane de lei. Cei care se încadrează primesc prima de relocare, maxim 9 sute de lei pe luna, timp de 3 ani.

Articol recomandat de sport.ro
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
Citește și...
Lunga lista a
Lunga lista a "saracilor bogati". 40.000 de romani asistati social trebuie sa inapoieze banii statului

Autoritatile le atrag atentia celor care beneficiaza de ajutoare sociale sa fie sinceri si sa declare toate veniturile pe care le obtin. Altfel, vor da inapoi toti banii primiti de la stat.

30.000 de asistati social au ramas fara alocatia de sustinere a familiei. Statul i-a taxat pe cei care nu au platit darile
30.000 de asistati social au ramas fara alocatia de sustinere a familiei. Statul i-a taxat pe cei care nu au platit darile

Autoritatile s-au tinut de cuvant si nu i-au iertat pe cei care nu-si platesc darile catre stat ori carora nu le pasa de educatia copiilor.

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Propunerile pregătite de CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000 de lei ar putea plăti contribuții la Sănătate
Propunerile pregătite de CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000 de lei ar putea plăti contribuții la Sănătate

Președintele CNAS, Horațiu Moldovan, a anunțat că până la 30 iunie va propune Guvernului un plan pentru eficientizarea cheltuielilor, analizând extinderea bazei de contribuție la FNUASS pentru echitate și sustenabilitate.

Doi medici sunt audiați în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Doi medici sunt audiați în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.