Proiect. Familiile cu copii ar putea beneficia de subvenționarea dobânzilor la creditele ipotecare

credit

Familiile cu copii în întreţinere ar putea beneficia de subvenţionarea dobânzilor aferente creditului ipotecar, prin programul "Subvenţii pentru căminul familial", potrivit unei propuneri legislative iniţiate de grupul parlamentar al UDMR.

Potrivit proiectului, programul "Subvenţii pentru căminul familiei", derulat în perioada 2026-2036, are ca obiectiv înlesnirea accesului persoanelor care au în întreţinere copii la locuinţe potrivite nevoilor lor, prin acordarea de facilităţi de natura subvenţiilor la dobândă şi prin reducerea nivelului unor comisioane aferente creditelor ipotecare contractate.

Proiectul se referă la acel credit ipotecar care reprezintă împrumutul contractat în legătură cu achiziţionarea/construirea sau extinderea ori modernizarea unei locuinţe. Astfel, este considerat credit ipotecar: creditul contractat în vederea achiziţionării sau construirii unei locuinţe în temeiul prevederilor OUG nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Noua casă", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare; creditul contractat în vederea achiziţionării sau construirii unei locuinţe, extinderii, modernizării sau renovării locuinţei de domiciliu, în temeiul OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 288/2010, cu modificările şi completările ulterioare, sau, exclusiv în calitate de persoană fizică, în temeiul Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare.

Beneficiar al programului este debitorul unui contract de credit ipotecar care îndeplineşte cumulativ umătoarele condiţii: creditorul nu a declarat scadenţa anticipată; nu înregistrează restanţe mai mari de 30 de zile la rambursarea creditului; are copil/copii în întreţinere; are în proprietate o singură locuinţă, obiectul contractului de credit. Copiii aflaţi în întreţinerea beneficiarului pot fi luaţi în calcul pentru un singur credit ipotecar pentru care se acordă facilităţile prevăzute de prezenta lege, prevede proiectul.

Facilitatea constând în subvenţionarea dobânzii se acordă beneficiarilor în program astfel: 10% pentru un copil; 50% pentru doi copii; 100°/o pentru trei sau mai mulţi copii.

Citește și
baluta planseu unirii
Centrul Capitalei va fi paralizat luni întregi. Încep reparaţiile la planşeul Unirii. Lucrările, împărțite în 4 zone | HARTĂ

Prin excepţie de la aceste prevederi dacă: intervine decesul soţului/soţiei sau al celuilalt părinte/tutore/reprezentant legal al copilului/copiilor; celălalt părinte al copilului/copiilor este declarat necunoscut sau dispărut; instanţa de tutelă hotărăşte exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte, titularul contractului de credit ipotecar, respectiv adoptatorul este o persoană singură, subvenţia reprezintă: 25% pentru un copil, 75% pentru doi copii, 100% pentru trei sau mai mulţi copii.

Facilităţile de natura reducerii nivelului comisionului de garantare calculat la soldul sumei garantate, după caz, acordate beneficiarilor creditului "Noua casă" sunt după cum urmează: cu 25% pentru un copil, cu 75% pentru doi copii, 100% pentru trei sau mai mulţi copii.

Ministerul Finanţelor încheie cu finanţatorii acorduri privind derularea programului. Facilităţile prevăzute se acordă beneficiarului începând cu luna următoare depunerii actelor doveditoare, mai prevede proiectul.

Potrivit iniţiatorilor, situaţia demografică a României, luând în calcul cele mai recente evoluţii, creionează scenarii deosebit de sumbre pe termen lung, evidenţiate în rapoarte ale diverselor organizaţii internaţionale şi agenţii specializate.

"Datele statistice ale Uniunii Europene - scenariul de bază - arată că între anii 2030 şi 2060 România va pierde circa un milion de persoane/deceniu, astfel că deceniul al 9-lea va marca reducerea populaţiei ţării la sub 13 milioane locuitori. (...) Iniţiativa legislativă propune un program destinat familiilor cu copii, auxiliar creditării ipotecare, program care ia în calcul nevoile de locuire a tinerilor şi le înlesneşte decizia de a-şi întemeia o familie, de a avea copii, respectiv de a-şi asuma mai mulţi copii. Rambursarea unui credit ipotecar presupune eforturi financiare substanţiale pe perioade lungi, de peste 10-15 de ani, iar pentru un cuplu tânăr decizia de a-l contracta echivalează nu de puţine ori cu greutăţi în asigurarea unui buget predictibil pentru traiul zilnic. Astfel de situaţii aduc cu sine amânarea sau renunţarea la anumite cheltuieli, fie de investiţii, fie de mărire a familiei. (...) Prezenta iniţiativă legislativă vine în sprijinul familiilor în privinţa deciziilor de locuire, precum şi în procesul de rambursare a creditelor ipotecare. În prezent, raportul rata medie/credit ipotecar mediu se situează în jurul a circa 40°/o din salariu mediu pe economie, iar scopul iniţiativei legislative este de asigurare a unui venit disponibil mai mare pentru familiile care au copii în întreţinere. Măsurile propuse sunt de subvenţionare a dobânzii aferente creditului ipotecar, în funcţie de numărul de copii ai familiei (...)", se arată în expunerea de motive.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Centrul Capitalei va fi paralizat luni întregi. Încep reparaţiile la planşeul Unirii. Lucrările, împărțite în 4 zone | HARTĂ
Centrul Capitalei va fi paralizat luni întregi. Încep reparaţiile la planşeul Unirii. Lucrările, împărțite în 4 zone | HARTĂ

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunţat, luni, că, de săptămâna viitoare, vor începe reparaţiile la planşeul Unirii şi a explicat că lucrările vor fi împărţite în patru zone.

De 1 Iunie, copiii au fost sărbătoriți cu jocuri și surprize. A fost lansată și seria de desene animate „Țup”, pe Voyo
De 1 Iunie, copiii au fost sărbătoriți cu jocuri și surprize. A fost lansată și seria de desene animate „Țup”, pe Voyo

De ziua lor, copiii au fost în centrul atenției, indiferent de vârstă. Părinții le-au fost alături, părtași la bucurie și le-au pregătit numeroase surprize pentru această sărbătoare specială.

Produsul retras de urgență din magazinele Penny, din cauza contaminării cu Salmonella | FOTO
Produsul retras de urgență din magazinele Penny, din cauza contaminării cu Salmonella | FOTO

Mai multe loturi de amestec de seminţe pentru salate au retrase de producător din magazinele Penny din cauza contaminării cu Salmonella, anunţă ANSVSA.

Recomandări
Nicușor Dan, întâlniri cu Volodimir Zelenski și cu șeful NATO, la Vilnius. Președintele României, invitat la Kiev
Nicușor Dan, întâlniri cu Volodimir Zelenski și cu șeful NATO, la Vilnius. Președintele României, invitat la Kiev

Președintele României, Nicușor Dan, va avea, luni, a întâlnire bilaterală cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, la Vilnius, Lituania, în cadrului summit-ului B9 și Țările Nordice.  

PSD negociază pe funcții intrarea la guvernare, înainte să discute pe măsuri, în timp ce economia este pe marginea prăpastiei
PSD negociază pe funcții intrarea la guvernare, înainte să discute pe măsuri, în timp ce economia este pe marginea prăpastiei

PNL a avut luni o ședință a Biroului Politic Național pentru a discuta despre formarea noului Guvern. Și PSD va avea o sedință pe parcursul zilei de luni.

Vești proaste de la BNR pentru Guvern, care se chinuie să scadă deficitul: „Este greu de crezut că putem ajunge la 7%”
Vești proaste de la BNR pentru Guvern, care se chinuie să scadă deficitul: „Este greu de crezut că putem ajunge la 7%”

Deficitul după patru luni este cu 0,3 puncte procentuale mai mic decât anul trecut, dar atingerea țintei de 7% din planul bugetar pe termen mediu pare improbabilă, a declarat Matei Kubinschi de la BNR.