Românii aruncă 6.000 de tone de mâncare PE ZI. Soluţia găsită de câţiva tineri din Cluj

×
Codul embed a fost copiat

Un român arunca într-un an la gunoi tot atâta mâncare cât consumă: în medie, 129 de kilograme. Cifrele alarmante i-au făcut pe câţiva tineri din Cluj să deschidă o bancă de alimente,

Aici magazinele şi producătorii donează periodic mâncare, ce ajunge apoi la oamenii necăjiţi. Sociologii spun că acumularea în exces vine şi din faptul că o mare parte a populaţiei trăieşte încă în subconştient cu lipsurile din comunism.

Bianca şi Cosmin spun că adesea cumpăra mai mult decât ar avea nevoie. Şi aruncă o dată la câteva zile o treime din alimentele care expira şi pe care nici nu au apucat să le consume. Uneori, este voba de o cantitate care ar fi putut hrăni, timp de două zile, o familie săracă.

"Mergem la cumpărături înfometaţi, care e principala cauză a faptului că cumpărăm prea multe de poftă şi aruncăm multe chestii. Aruncăm alimente perisabile, lapte în primul rând, din impuls le cumpărăm."

Potrivit unui studiu făcut de FoodWaste România, românii arunca 6.000 de tone de alimente pe zi. Pe primul loc se afla mâncarea gătită, fructele şi legumele. În aceste condiţii, ţara noastră se afla pe locul 9 în Europa la risipă alimentară. Iar românii sunt departe de a-şi tempera focul cumpărăturilor, spun specialiştii.

Citește și
crima
Pedeapsa primită de un bărbat care a otrăvit mai multe alimente dintr-un magazin alimentar

Petru Iluț, sociolog: "El are ca fundal probabil şi privaţiuni alimentare din trecut, dar are la bază şi un impuls biologic de a avea un anumit depozit de alimente şi în consecinţă te duci de la magazin cu portbagajul plin."

Singurul remediu pentru acest sindrom, potrivit sociologilor, ar fi o educaţie timpurie în familie.

În timp ce noi aruncăm în neştire, alţii s-au gândit cum să combată risipă alimentară şi să creeze bănci pentru alimente. În acest moment în România mai multe supermarketuri, hipermarketuri şi producători donează marfa aflată în prag de expirare. Aceasta ajunge acolo unde este nevoie.

Gabriel Sescu, reprezentantul unei bănci de alimente: "Au produs, de exemplu dulciuri pentru Crăciun, produsele sunt în termen şi nu le mai consuma nimeni, şi devin un surplus şi soluţia este că imediat să doneze."

La această asociaţie din Cluj trăiesc 11 copii proveniţi din familii sărace. Ei au primit de la banca de alimente produse proaspete.

"De fiecare dată când primesc ceva mulţumesc şi se roagă şi în rugăciunile lor mulţumesc că au primit diferite daruri”, spune o angajată a băncii de alimente.

În Europa, ajutate şi de legislaţie, astfel de bănci, împreună cu marii producători, au salvat de la foamete mii de oameni. La noi, legea risipei alimentare, prin care marile magazine ar fi fost obligate să doneze alimentele aflate aproape de expirare a fost amânată, din nou, până anul viitor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Riscurile la care se expun românii care mănâncă margarină dimineața. Aleșii vor să ia măsuri
Riscurile la care se expun românii care mănâncă margarină dimineața. Aleșii vor să ia măsuri

România se pregăteşte să limiteze prin lege folosirea grăsimilor trans în alimentele produse industrial.

Pedeapsa primită de un bărbat care a otrăvit mai multe alimente dintr-un magazin alimentar
Pedeapsa primită de un bărbat care a otrăvit mai multe alimente dintr-un magazin alimentar

Un bărbat care a otrăvit alimentele mai multor adulți și copii din Germania a fost condamnat la 12 ani și jumătate de închisoare pentru tentativă de omor.

Campionii Europei la consum de zahăr. Denumirile sub care este ascuns în alimente
Campionii Europei la consum de zahăr. Denumirile sub care este ascuns în alimente

Românii sunt campionii Europei la consumul excesiv de zahăr, depăşind cu mult limitele impuse de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Recomandări
Nicușor Dan susține prima conferință de la Cotroceni: Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare
Nicușor Dan susține prima conferință de la Cotroceni: Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare

Nicușor Dan susține miercuri, prima sa conferință de presă de la instalarea la Palatul Cotroceni.  

Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis

Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO prevăzut pentru 24-25 iunie la Haga, în Ţările de Jos, a anunţat marţi purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP.

Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra îăntre 33 şi 36 de grade.