Românii din diaspora, între siguranță pe timp de pandemie și dorul de casă. „Greu. Ei sunt acolo și noi suntem aici”

×
Codul embed a fost copiat

S-au schimbat și planurile românilor plecați la muncă în străinătate.

Dacă în anii trecuți cei mai mulți aveau programate concediile în luna august pentru a reveni acasă ca să-i vadă pe cei dragi, acum mulți și-au anulat vacanțele.

Vor să rămână prudenți în fața virusului, dar se gândesc și să nu-și piardă locul de muncă la întoarcerea în țările din Vest.

Iosif are 13 ani și de când avea doar câteva luni este crescut de o bunica în Feldru, județul Bistrița-Năsăud. Părinții au plecat în Spania și lucrează acolo ca șoferi de TIR.

Ana Tomi, bunica lui Iosif: „Anul trecut, pe vremea asta, erau acasă. Acum nu vin din cauza boalei asta care e prin țară”.

Citește și
Pacient
Parcursul pacienților cu Covid-19. Ce se va întâmpla cu persoanele testate pozitiv

La fel se întâmplă și în alte familii. De teamă că numărul cazurilor de coronavirus ar putea să crească și mai mult în România, mulți dintre cei plecați printre străini rămân acolo.

Și-au anulat deja concediile planificate în țară, alături de familie, de teamă că nu se vor mai putea întoarce la serviciu. Îi sperie posibilele restricții și ideea unei eventuale carantine.

Ana Sofronie și-a lua deja gândul că își va vedea curând copiii pe a căror fiică de 13 ani o are în grijă.

Ana Sofronie: „Greu. Ei sunt acolo și noi suntem aici. Trebuiau să vină luna viitoare și nu pot veni, că nu-i lasă, nu-i lasă să vină pentru pandemia asta. Se și tem că nu mai pot merge înapoi și își pierd locul de muncă, aici ce să facă, cu ce să trăiești?”.

Mariana Beșut, asistent social la Primăria Feldru: „Copiii care au rămas în grija bunicilor sunt îngrijiți și nu le lipsește nimic, doar vor să își vadă părinții, nu e ușor, trebuie să fie toată familia împreună”.

Greu este și pentru familiile plecate în străinătate.

Carla Ghioca, româncă din Marea Britanie: „Aveam concediul programat să ajungem acasă la scumpii noștri părinți, însă din cauza pandemiei, de coronavirus, am anulat concediul, am zis să nu îi mai expunem riscurilor. Anul acesta o să rămânem doar cu dorul, din păcate”.

Daniela Domulescu, psiholog: „Distanță fizică a părinților față de copii poate avea efecte negative asupra stării emoțioanale a copiilor, mai ales în situația în care acești copii au făcut și școală online, au avut o serie de sarcini dificile, au fost privați și de prezența prietenilor sau a colegilor. Situația în care părinții sunt departe de copii este dificilă și pentru părinți. Mulți pot simți vinovăție față de copii”.

Deși nu înlocuiește prezența familiei acasă, psihlogii sunt de părere că și comunicarea prin intermediul apelurilor video poate fi o soluție pentru a alunga dorul.

Pe de altă parte, în ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră au intrat în țară 48.000 persoane.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Studiu: Cum i-a afectat pandemia pe elevii din România. „Aș fi preferat să iau eu virusul”
Studiu: Cum i-a afectat pandemia pe elevii din România. „Aș fi preferat să iau eu virusul”

„Aș fi preferat că în locul părinților sau bunicilor să iau eu virusul”.

Parcursul pacienților cu Covid-19. Ce se va întâmpla cu persoanele testate pozitiv
Parcursul pacienților cu Covid-19. Ce se va întâmpla cu persoanele testate pozitiv

În prima zi în care poate fi aplicată nouă lege a carantinei şi izolării, au fost făcute publice date care dau fiori. 994 de români s-au îmbolnăvit doar în ultimele 24 de ore, iar 297 sunt la terapie intensivă.

Recomandări
Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia. Conservatorul Karol Nawrocki este noul președinte
Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia. Conservatorul Karol Nawrocki este noul președinte

Conservatorul, Karol Nawrocki, cu orientare politică apropiată de cea a lui Donald Trump, a câștigat alegerile prezidențiale din Polonia. După numărarea tuturor voturilor, istoricul naționalist a adunat 50,9%.

Prima vizită externă a lui Nicușor Dan. Președintele va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice din Lituania
Prima vizită externă a lui Nicușor Dan. Președintele va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice din Lituania

Preşedintele Nicuşor Dan va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.

Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”
Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”

La Praid, în Harghita, s-a dat ordin de evacuare pentru 45 de gospodării din apropierea salinei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că există pericolul ca planșeul fostei mine să cadă.