Premieră în România. Studenților la medicină care nu au luat rezidențiatul toamna trecută li s-a mai acordat o șansă

×
Codul embed a fost copiat

Absolvenții facultăților de medicină din țară, care nu au promovat examenul de rezidențiat, au participat duminică la o sesiune extraordinară. O premieră la noi în țară.

Sunt disponibile peste 600 de locuri, dar și două posturi, rămase neocupate după examenul din noiembrie 2022.

Tinerii au avut la dispoziție patru ore pentru a rezolva grilele. La finalul examenului mulți au ieșit din sala încrezători.

Student: „A fost destul de bine, cred că o să iau. Am mai dat (examenul). A fost mai greu înainte, acum o să fie mai bine”.

Student: „A fost mai ușor decât sesiunea trecută”.

Citește și
medici
Ducem lipsă de medici, iar birocrația nu ne ajută deloc. Câți candidați înscriși la examenul de rezidențiat vor profesa

Reporter: La ce specialitate vrei, te-ai gândit?

Student: „Ceva cu pediatrie”.

Reporter: Prima oară când ai dat examenul la ce-ți doreai să intri?

Student: „Tot pediatrie”.

Student: „Speram să fie un pic mai ușor, am cam consumat tot timpul alocat, am mai avut câteva minute dar până la urma am reușit să rezolv toate grilele fară prea multa grabă. Eu mi-aș dori chirurgie cardiovasculară. Au rămas multe posturi pe chirurgie. Eu am plecat în străinătate la rezidențiat și îmi doresc să mă întorc pe specialitatea pe care mi o doresc”.

În urma examenului de rezidențiat organizat în luna noiembrie, 626 de locuri și două posturi în Târgu Mureș au rămas neocupate. Pentru a le ocupa s-au înscris în aceasta sesiune, organizată pentru prima dată la noi în țară, 962 de candidați. Dintre aceștia 734 au susținut examenul și anul trecut și nu l-au promovat.

Este vorba despre locurile la specialitățile unde există un mare deficit de personal: chirugie generală, medicină de urgență, medicină de familie, terapie intensivă, neonatologie și chirurgie pediatrică.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Avem circa 1,5 candidați pentru fiecare dintre aceste posturi și sunt specialități care au posturi mai numeroase neocupate, locuri și posturi că să fim corecți. Majoritatea celor rămase neocupate sunt în specialitățile chirurgicale, 99 la chirurgie, peste 40 la ortopedie”.

Prof. univ. dr. Jinga Viorel, rectorul UMF Carol Davila: „Ne propunem ca din toamnă, la fiecare disciplină să facem un cerc științific pentru o orientare mai bună a studenților, astfel încât atunci când ajung să aleagă specialitatea să fie mult mai bine orientați”.

4% dintre candidații înscriși la examen nu s-au prezentat la concurs.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Un nou examen de rezidențiat s-ar putea organiza în prima jumătate a anului 2023. 600 de locuri au rămas neocupate
Un nou examen de rezidențiat s-ar putea organiza în prima jumătate a anului 2023. 600 de locuri au rămas neocupate

Un nou examen de rezidențiat s-ar putea organiza în prima jumătate a anului 2023. Deși repartiția candidaților care au promovat concursul de luna aceasta s-a încheiat, au rămas neocupate în jur de 600 de locuri, din peste 4.500.

Ducem lipsă de medici, iar birocrația nu ne ajută deloc. Câți candidați înscriși la examenul de rezidențiat vor profesa
Ducem lipsă de medici, iar birocrația nu ne ajută deloc. Câți candidați înscriși la examenul de rezidențiat vor profesa

Deşi ne confruntăm cu o lipsă acută de medici, mai mult de jumătate dintre cei 10 mii de candidați înscriși la exemenul de rezidențiat nu au un loc într-un spital.

Peste 10.000 de studenți ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie au susținut „rezidențiatul”. Cum a decurs
Peste 10.000 de studenți ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie au susținut „rezidențiatul”. Cum a decurs

Peste 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie au susținut, duminică, examenul de rezidențiat.

Rezidențiat 2022. Peste 10.000 de studenți susțin examenul de rezidențiat
Rezidențiat 2022. Peste 10.000 de studenți susțin examenul de rezidențiat

Pe 20 noiembrie 2022, Ministerul Sănătății organizează concursul național de intrare la rezidențiat în domeniile: medicină, medicină dentară și farmacie.  

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.