Soluția fermierilor români prin care și-au crescut fulminant vânzările

×
Codul embed a fost copiat

Fermierii români care au fost inspiraţi şi s-au asociat în cooperative agricole, strâng primele roade ale ideii lor. Au început să le crească afacerile la fel şi vânzările, iar acum au contracte cu marile magazine.

Unii s-au întors în România din vestul Europei însă se plâng ca statul ar putea să-i ajute mai mult ca să fie competitivi.

Gavrilă Chindriș a lucrat câţiva ani în Spania. S-a întors în 2014 în România cu o idee, să facă parte dintr-o asociaţie de agricultori. Cooperativa lui are astăzi 13 membri, iar el plantează varza, vinete, conopida, ţelina pe 6 hectare. Toată marfa ajunge exclusiv în supermarketuri.

"Puţine şanse sunt să îţi vinzi marfa care o produci, dacă este pe cont propriu. Cu cooperative este un mare ajutor pentru desfacere, se pot desface cantităţi mari şi atunci te scapi de marfă”, spune Gavrilă Chindriș.

Într-o asociaţie, legumicultorii scapă de grija negocierii preţurilor. De asta se ocupă un agent de vânzări. Acestea sunt motivele pentru care Radu a acceptat să facă agricultura la comun, ca să se salveze de faliment.

Citește și
zilieri
De ce nu muncesc oamenii la recoltele de pe câmp: ”E mai uşor să stai acasă”

"Fiecare ştia cât produce pentru cine produce şi atunci cu mentalitatea asta vestică am zis că asta e viitorul e drumul pe care şi noi să mergem”, spune Radu Telecan.

Inspiraţi de fermierii din Austria ori Olanda, câţiva români din Baia Mare au fondat acum 10 ani cooperativa care adună acum 30 de producători de lactate, mezeluri, produse ecologice, fructe şi legume.

Vasile Ciolte, producător: "Maramureşul are printre cele mai multe produse tradiţionale din ţară. Suntem cotaţi ca o asociaţie de elită. "

Camelia Pop, reprezentant firmă: "Toate sunt produse bio din culturi certificate bio. Încercam să atacăm toate lanţurile de magazine mari."

Pentru a fi membru în cooperativă fiecare legumicultor plăteşte anual 2.500 de lei.

După atâţia ani de asociere, au apărut şi rezultatele. Anul trecut o cooperativă agricolă de la Cluj, de pildă, a avut vânzări de peste 200.000 de euro.

Din păcate, în asociaţiile agricole româneşti nu totul merge şnur ca în vest.

Anca Marcu director de vânzări cooperative argicola Cluj: "Am avut avem o lege care nu poate fi aplicată care prevede nişte reduceri de taxe şi impoztie pentru cooperative pe o perioadă de cinci ani, nu poate fi aplicată pentru că nu avem norme de aplicare şi o armonizare cu codul fiscal."

Fermierii se plâng ca asociaţiile nu primesc subvenţii, aşa cum se întâmplă în alte ţări din Uniunea Europeană. Mai mult, în cadrul cooperativelor sunt taxaţi de două ori.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Metoda prin care orășenii își asigură coșuri cu legume proaspete și îi susțin pe fermieri
Metoda prin care orășenii își asigură coșuri cu legume proaspete și îi susțin pe fermieri

Un fenomen care dezvoltă agricultura din preajma marilor oraşe, dar care şi alimentează din ce în ce mai multe familii cu produse de calitate, creşte de la an la an. Este vorba despre abonamentul de legume.

De ce nu muncesc oamenii la recoltele de pe câmp: ”E mai uşor să stai acasă”
De ce nu muncesc oamenii la recoltele de pe câmp: ”E mai uşor să stai acasă”

Cu recolta pe câmp, fermierii găsesc foarte greu oameni dispuşi să vină la cules. Unii se mulţumesc cu ajutoarele sociale primite de la stat şi nu vor să muncească.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.