Soluția Guvernului în cazul școlilor fără autorizația ISU: o hotărâre prin care să nu mai fie nevoie de ea

×
Codul embed a fost copiat

Soluție românească: problema școlilor fără autorizație de securitate la incendiu va fi rezolvată din pix.

Mai exact, guvernul pregătește o hotărâre prin care toate școlile aflate în clădiri mai mici de 600 de metri pătrați să nu mai aibă nevoie de autorizație. Asta după ce doar anul acesta, în două școli din România s-a prăbușit tavanul. Pe de altă parte ministrul Educației declara cu nonșalanță că elevii vor fi în siguranță abia în momentul în care Executivul va construi cele 2500 de unități de învățământ promise.

Ministerul de Interne a elaborat un proiect prin care schimbă categoriile de construcții care se supun avizării privind securitatea la incendiu, așa cum au fost stabilite la un an după Colectiv.

Astfel, dacă până acum, toate școlile, grădinițele și adăposturile de copii sau de bătrâni, cu o suprafață de peste 150 de metri pătrați aveau nevoie de aviz de la pompieri, acum, clădirile de învățământ secundar, profesional sau universitar și căminele - mai mici de 600 de metri pătrați vor fi scutite de verificări. La fel și gradinițele mai mici de 175 de mp.

Liviu Pop, ministrul Educației:
"Discutăm de grădinițe care au 2-3 săli de clasă, aproape 1000 de grădinițe se află în această situație e absolut necesar pentru că autorizarea unei clădiri care are două camere să faci la fel că o clădire care are 20 de camera, e un lucru ilogic"

Citește și
politisti
Excursie cu școala cu peripeții. Mai mulți elevi, amenințați de un bărbat cu un cuțit

În România, 4 din 5 școli funcționează ilegal, fără autorizație de securitate la incendiu. Dar probleme nu se opresc aici. Nu există o evidență a stării clădirilor, iar în unele locuri, reabilitările au fost scumpe și prost făcute.

Reporter:"Cine ar trebui să ceară expertizarea unei clădiri în care își desfășoară activitatea elevii?”
Florian Lixandru, inspector general al Municipiului București: “Atât clădirile, cât și terenurile sunt proprietatea Consiliului General și date în istrarea sectoarelor 1-6. Dumnealor sunt cei care răspund de bună istrare a acestor bunuri"

Reporter: "Anul acesta, în două școli s-a prăbușit tavanul. Într-o școală, copiii nu erau la ore, în cealaltă, în Alexandria, 3 copii au fost răniți. Dumneavoastră considerați că elevii din România sunt în siguranță în toate școlile?
Liviu Pop, ministrul Educației: “Vor fi în siguranță în toate școlile după ce vom finaliza reabilitarea celor 2500 de unități școlare.”

Mai mult, ministrul e convins că în fiecare zi se ridică o școală nouă, chiar dacă nu are date clare.

Reporter: "Câte dintre acestea sunt terminate? Sau măcar au fost începute lucrările?
Liviu Pop, ministrul Educației: “În fiecare zi cred că se finalizează câte o lucrare."

În țara în care Liviu Pop susține că se reabilitează câte o școală pe zi, elevii continuă să meargă la ore în sute de clădiri insalubre, fără autorizații sanitare.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Elevi de liceu din Ploiești, tunși la școală de profesoara de matematică. Reacția unui deputat
Elevi de liceu din Ploiești, tunși la școală de profesoara de matematică. Reacția unui deputat

Deputatul de Prahova Dan Rădulescu scrie pe Facebook că un prieten i-a povestit cum fiul său şi un alt elev au fost tunşti de o profesoară în timpul orelor, la Colegiul Naţional ”Alexandru Ioan Cuza” din Ploieşti.

Excursie cu școala cu peripeții. Mai mulți elevi, amenințați de un bărbat cu un cuțit
Excursie cu școala cu peripeții. Mai mulți elevi, amenințați de un bărbat cu un cuțit

Incident incredibil, într-o excursie cu şcoala. Mai mulţi elevi din Iaşi, veniţi la Predeal, au fost ameninţaţi cu un cuţit în camera de hotel de un bărbat care s-a supărat că adolescenţii ar fi făcut gălăgie.

O mamă din Craiova a sunat la 112 după ce fiica sa ar fi fost înjurată de profesoară
O mamă din Craiova a sunat la 112 după ce fiica sa ar fi fost înjurată de profesoară

O profesoară de la Şcoala Specială Sf. Mina e acuzată că a jignit o elevă

Trei elevi de la o școală din Alexandria, răniți. O parte din tavanul clasei s-a desprins
Trei elevi de la o școală din Alexandria, răniți. O parte din tavanul clasei s-a desprins

Trei elevi de clasa a IV-a, de la Școala nr.4 din Alexandria, au fost răniți, după ce o bucată de tavan s-a desprins în timpul unei ore și a căzut peste ei.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.