Spectacol la Târgu Jiu, cu ocazia împlinirii a 142 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi

×
Codul embed a fost copiat

A fost spectacol, luni seară, la Târgu Jiu, cu ocazia împlinirii a 142 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi. Actorii teatrului din oraş au susţinut o reprezentaţie chiar în parcul în care se află Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului.

Iar natura n-a lipsit din distribuţie. Fulgii de nea au completat feeric decorul şi jocurile de lumini.

Actorii teatrului din Târgu Jiu au pus pentru prima oară în scena un spectacol jucat în anul 1920, chiar în atelierul din Paris al lui Constantin Brâncuşi.

Regizor mut, natura s-a implicat, la rândul ei, în scenariu. A început să ningă, iar fulgii de nea au dat şi mai mult farmec interpretării.

"Simplu, dar frumos şi de efect, plus Brâncuşi, muza, într-un cadru care nu credeam să fie atât de frumos", spune un spectator.

Citește și
castor
Cum au ajuns castorii subiect de dezbatere națională. ”Inginerii naturii” și catastrofa de la Salina Praid

Reprezentaţia a început la Masa Tăcerii şi a continuat pe Aleea Scaunelor până la Poarta Sărutului.

Alina Corbu, actrița: "Am avut emoţii.”

Sceneta a ţinut un sfert de oră, exact cât a durat şi spectacolul de acum aproape o sută de ani.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Încep negocierile cu Cristi Chivu!
NEWS ALERT Încep negocierile cu Cristi Chivu!
Citește și...
La 142 de ani de la nasterea lui Brâncuși, Muzeul de Artă a avut porțile închise
La 142 de ani de la nasterea lui Brâncuși, Muzeul de Artă a avut porțile închise

Se împlinesc 142 de ani de la naşterea celui mai important sculptor pe care România l-a dat lumii, Constantin Brâncuşi. De curând statul roman a reuşit să finalizeze Dosarul Brâncuşi şi să îl depună pentru a doua oară la UNESCO.

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean
Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean

Vladimir Putin va căuta răzbunare pentru atacul cu drone asupra unor baze militare ruse, avertizează Donald Trump.

Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.