Traian Băsescu şi Elena Udrea, invitaţi la nunta primarului din Ulmeni. Petrecerea a avut loc în 7 sate. FOTO

×
Codul embed a fost copiat

Peste 2.000 de oameni au petrecut la nunta primarului localităţii Ulmeni, din Maramureş. Edilul s-a casatorit cu solista de muzică populară Ioana Pricop.

La nuntă au fost prezenți prieteni, oameni de afaceri, politicieni, reprezentanți ai istrațiilor locale, județene si directori de instituții.

La nunta a participat si Traian Băsescu, alături de Maria, soţia sa. Câteva minute mai târziu şi-a făcut apariţia şi Elena Udrea, care a venit neînsoţită.

In fiecare dintre cele şapte săli nuntaşii au putut vedea pe monitoare imense tot ce se petrece la sala din Ţicău, acolo unde au petrecut mirii.

Citește și
politie
Mii de femei sunt abuzate anual în România. Campanie națională împotriva violenței domestice

Peste 2.000 de invitați la nunta unui primar din Maramureș. Petrecerea, organizată în șapte sate

Ba, mai mult, după ce şi-au primit invitaţii, cei doi au făcut un „maraton” prin toate satele, unde şi-au salutat invitaţii şi au petrecut câte puţin timp cu ei.

„Sunt şapte locaţii, eu cu Ioana îi vom saluta pe toţi, câteva mii de oameni şi pe cei care şi-ar fi dorit să fie aici cu noi doar că nu există spaţii atât de generoase, pentru câtă lume cred că o iubeşte mai ales pe Ioana”, a spus Lucian Morar.

Nuntașii au petrecut până dimineață în cele 7 locații din localitățile aparținătoare ale orașului Ulmeni, iar petrecerea continuă și duminica cu prânzul miresei, obicei specific in zona Maramureșului.

Lucian Morar este la a doua căsătorie. Ioana Pricop este o cunoscută interpretă de muzică populară.

.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Peste 2.000 de invitați la nunta unui primar din Maramureș. Petrecerea, organizată în șapte sate
Peste 2.000 de invitați la nunta unui primar din Maramureș. Petrecerea, organizată în șapte sate

Peste 2.000 de oameni sunt invitați la nunta primarului localităţii Ulmeni, din Maramureş, de sâmbătă, 28 octombrie. Edilul se căsătorește cu solista de muzică populară Ioana Pricop.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.