Transparency International: România se află pe locul 65 din 180 în topul percepției asupra corupției

uniunea europeana coruptie

Ţara noastră se află la acelaşi nivel cu Muntenegru, Kuweit şi Malta, sub media UE.

România şi-a menţinut, în 2024, scorul privind Indicele de Percepţie a Corupţiei (Corruption Perception Index - I) publicat de Transparency International, de 46/100, situându-se pe locul 65 dintre cele 180 de ţări incluse în studiu, la acelaşi nivel cu Muntenegru, Kuweit şi Malta, sub media UE, conform unei analize realizate de Deloitte România.

Potrivit sursei citate, Indicele de Percepţie a Corupţiei (Corruption Perception Index - I) publicat de Transparency International arată că tabloul global mai degrabă s-a degradat în ultimii 12 ani, ţările care au reuşit să-şi îmbunătăţească indicatorii fiind mai puţine decât cele în care, dimpotrivă, situaţia a regresat.

În Uniunea Europeană (UE), scorul mediu I s-a înrăutăţit cu două puncte faţă de 2023, ajungând la 62/100, state precum Germania (scor I 75/100), Italia (54/100), Franţa (67/100), Spania (56/100), Slovacia (49/100) şi Ungaria (41/100) înregistrând tendinţe negative, iar altele, aşa cum este România (scor I 46/100), stagnând sub media UE.

Pe 10 februarie 2025, preşedintele SUA a întrerupt aplicarea Foreign Corrupt Practices Act (FA), argumentând în ordinul executiv că acesta ar fi ajuns să fie utilizat abuziv şi să dăuneze intereselor americane.

Citește și
afd germania
Investigație Transparency Gap: Un sfert din donațiile politice din UE sunt destinate partidelor extremiste și populiste

Anterior, Biroul Procurorului General publicase un memorandum în care se precizează, de asemenea, că Divizia Penală, prin unitatea sa FA, va acorda prioritate investigaţiilor legate de mită care facilitează operaţiunile criminale ale cartelurilor şi organizaţiilor criminale transnaţionale, mutându-şi atenţia de la investigaţiile şi cazurile care nu au o astfel de conexiune, inclusiv cele implicând entităţi corporative.

România se află pe locul 65 din cele 180 de țări incluse

Astfel, ca urmare a acestei noi abordări, care limitează atenţia acordată cazurilor care implicau entităţi corporative, procurorul general va revizui ghidurile şi politicile care guvernau investigaţiile şi măsurile de aplicare a FA.

Una dintre caracteristicile remarcabile ale FA este dimensiunea sa transnaţională. Actul se aplică tuturor entităţilor reglementate care promit, oferă sau plătesc orice bun de valoare unui funcţionar străin, cu intenţii corupte, în scop de afaceri, ori autorizează astfel de acţiuni.

FA se aplică chiar dacă infracţiunea a fost comisă în afara graniţelor SUA, având astfel impact inclusiv pe teritoriul european şi dincolo de acesta. FA nu este, însă, singurul act legislativ naţional cu aplicabilitate transnaţională. UK Bribery Act (Legea britanică anti-mită), adoptată în 2010, şi Legea ză Sapin II (Legea privind transparenţa, lupta împotriva corupţiei şi modernizarea vieţii economice), adoptată în 2016, au o aplicabilitate similară.

De fapt, FA a deschis calea pentru reglementări şi legislaţii anti-mită şi anti-corupţie la nivel global, iar aceste legislaţii transnaţionale coexistă cu alte instrumente internaţionale, cum ar fi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei sau cu instrumente regionale precum Convenţia UE cu privire la lupta împotriva corupţiei ce implică oficiali ai comunităţilor europene sau ai statelor membre, dar şi cu acte legislative locale.

Analiza arată că, în 2024, România şi-a menţinut scorul I de 46/100, situându-se pe locul 65 din cele 180 de ţări incluse în studiu. Ţara noastră se află la acelaşi nivel cu Muntenegru, Kuweit şi Malta, sub media UE.

Recomandările Transparency International pentru România

Printre recomandările Transparency International Romania se numără creşterea gradului de conştientizare în rândul cetăţenilor cu privire la aplicarea Legii nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public, în special în domenii precum achiziţiile publice, prevenirea spălării banilor şi finanţării terorismului, protecţia mediului şi sănătatea publică, precum şi actualizarea legislaţiei privind integritatea publică, prin eliminarea lacunelor şi inconsecvenţelor existente şi angajamentul guvernamental faţă de un program anticorupţie, care să aibă ca obiectiv un scor I de cel puţin 50 de puncte până în 2027 pentru România.

Totuşi, implicarea entităţilor private este şi ea esenţială pentru consolidarea eforturilor guvernamentale în sfera anticorupţiei, în condiţiile în care fenomenele asociate nu ţin doar de sectorul public, ci se regăsesc şi în mediul privat.

O companie care îşi propune îmbunătăţirea propriului efort anti-mită şi anticorupţie trebuie să ia în calcul că prevenţia este adesea mai eficientă şi mai puţin costisitoare decât expunerea la corupţie, care poate genera daune ireparabile la nivelul reputaţiei şi de natură financiară. Astfel, primul pas în scopul prevenţiei este identificarea riscurilor inerente (as-is), prin analizarea unor factori precum industria în care activează, dimensiunea organizaţiei, gradul de conştientizare a riscurilor, existenţa unor politici şi proceduri relevante şi existenţa unui canal intern de raportare.

După identificarea riscurilor, organizaţiile trebuie să aibă în vedere următoarele elemente-cheie de conformitate: politica "tone at the top", care presupune ca echipa de management să adopte o abordare de toleranţă zero faţă de orice comportament sau demers considerat corupt în cadrul organizaţiei; un cadru procedural robust, prin dezvoltarea şi implementarea unor proceduri interne clare, adaptate activităţii companiei şi care să includă mecanisme de raportare; instruire şi conştientizare - angajaţii trebuie să fie informaţi şi să deţină cunoştinţele necesare pentru a sesiza comportamente corupte, riscuri sau indicatori de suspiciune şi pentru a lua măsurile de remediere adecvate.

Autorii analizei concluzionează că deşi aplicarea FA a fost întreruptă în SUA, provocarea statelor lumii de a susţine aplicarea legislaţiilor anti-mită şi anticorupţie (ABAC - Anti-Bribery Anti-Corruption) la nivel local persistă. Mai mult, companiile şi instituţiile care îşi doresc o dezvoltare durabilă trebuie să rămână vigilente şi să îşi intensifice eforturile de prevenţie. Pentru că, deşi eradicarea completă a corupţiei este un obiectiv dificil de realizat, prin eforturi combinate ale entităţilor publice şi private, aceasta poate fi redusă semnificativ, permiţând statelor, economiilor şi societăţilor să funcţioneze echitabil şi să creeze prosperitate şi siguranţă.

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Raport Transparency International. Corupția este tot mai mare în întreaga UE. România are un indice slab, alături de Bulgaria
Raport Transparency International. Corupția este tot mai mare în întreaga UE. România are un indice slab, alături de Bulgaria

Corupția în țările UE s-a înrăutățit pentru al doilea an consecutiv, este concluzia unui indice anual, care a fost publicat marți de organizația Transparency International.

Investigație Transparency Gap: Un sfert din donațiile politice din UE sunt destinate partidelor extremiste și populiste
Investigație Transparency Gap: Un sfert din donațiile politice din UE sunt destinate partidelor extremiste și populiste

Un sfert din toți banii privați donați partidelor politice din UE sunt destinate mișcărilor de extremă dreaptă, de extremă stângă și populiste, sporindu-le finanțele cu milioane de euro înainte de alegerile cruciale pentru Parlamentul European.

Transparency International: România rămâne una dintre cele mai corupte țări din UE. Bulgaria ne suflă în ceafă
Transparency International: România rămâne una dintre cele mai corupte țări din UE. Bulgaria ne suflă în ceafă

România e considerată în continuare o țară coruptă, în comparație cu alte națiuni din Europa, relevă un raport al Transparency International Romania. În urma noastră mai sunt Bulgaria și Ungaria.

Transparency International: România rămâne în rândul celor trei cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană
Transparency International: România rămâne în rândul celor trei cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană

România rămâne în rândul celor trei cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană, alături de Ungaria şi Bulgaria, relevă Indicele de Percepţie a Corupţiei 2021 publicat marţi de Transparency International.

Anchetă Transparency: Sectorul medical, teren propice corupției în pandemie. România, lider la frecvența mitei
Anchetă Transparency: Sectorul medical, teren propice corupției în pandemie. România, lider la frecvența mitei

Pandemia a alimentat sentimentul de corupţie al cetăţenilor din Uniunea Europeană, mai puţin de jumătate dintre ei estimând că această criză a fost gestionată în mod "transparent" de autorităţi, potrivit unei anchete a Transparency International.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.