Tremura soriciul pe 5.000.000 de porci! In decembrie vor fi sacrificati

porc

Vor ajunge caltabosi, toba si friptura. In decembrie, romanii mananca jumatate din cantitatea de carne de porc pe care o consuma in tot restul anului.



In ultimul trimestru, in Romania, se sacrifica mai multi porci decat in primele trei trimestre. Este o particularitate sezoniera foarte pronuntata in Romania, fata de alte state europene.
O mare parte, insa, vine din import. Din pacate pentru noi, au cam trecut vremurile in care oamenii de la tara taiau doi-trei porci de Craciun ca sa isi ajute si rudele de la oras. 

Chiar si asa, numai in decembrie vor fi sacrificati patru milioane de porci doar in gospodarii, iar oamenii vor manca in jur de 400.000 de tone de carne sau de preparate din carne.

Citește și
Abator
A ajuns la spital, dupa ce a fost lovit de un porc mort!

Cei de la oras, care insista sa tina traditia, nu vor avea de ales si vor cumpara carne din import, de vreme ce consumul intern nu asigura nici jumatate din cerere.

Pacat insa ca nu avem porci pentru toata lumea, spun cunoscatorii in domeniu.

Cu alte cuvinte, daca nu gasim carne de la noi in magazine, sunt slabe sanse sa fie si soriciul autentic, asa ca e cazul sa ne invatam cu cel nemtesc.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
De Craciun, carne porc va fi ieftina ca…braga
De Craciun, carne porc va fi ieftina ca…braga

Presedintele Patronatului Carnii de Porc, braileanul Ghoerghe Caruz, sustine ca, daca va exista o crestere a preturilor, aceasta va fi nesemnificativa. Multi dintre braileni marturisesc insa ca vor taia carnea de porc de pe lista de Craciun.

A ajuns la spital, dupa ce a fost lovit de un porc mort!
A ajuns la spital, dupa ce a fost lovit de un porc mort!

Ghinionistul este un tanar de 22 de ani, din Braila, care lucreaza ca zilier la un abator din oras. Cand a intrat in camera frigorifica unde erau atarnati porcii pentru transat, carcasa unui animal inghetat s-a desprins dintr-un carlig a cazut pe el.

Au plecat la vanatoare de cotofene, dar au impuscat doi porci domestici!
Au plecat la vanatoare de cotofene, dar au impuscat doi porci domestici!

Este vorba despre patru vanatori din Alba, cercetati de politie pentru ca au impuscat doi godaci ai unui cioban. Mai mult, se pare ca dupa ce au omorat animalele, suspectii le-au urcat in portbagajul unei masini si dusi au fost.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.