Un copil a ajuns de urgență la spital din cauza malnutriției severe. Ce a spus mama micuțului medicilor

copil spital
Shutterstock

Un copil a ajuns în stare gravă la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti din cauza malnutriţiei severe.

Mai multe instituţii, inclusiv Poliţia şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, demarând verificări, după ce mama minorului a susţinut că i-a fost refuzat accesul la servicii medicale în cadrul Spitalului Orăşenesc Urlaţi, scrie Agerpres.

Prefectura Prahova a informat, joi, că prefectul Virgiliu Daniel Nanu a emis un ordin prin care a dispus verificarea de către o comisie mixtă a situaţiei de fapt.

În urma informaţiilor apărute în mass-media, cu privire la cazul copilului de la Urlaţi aflat într-o stare precară de sănătate, pentru care există suspiciunea că i-a fost refuzat accesul la servicii medicale în cadrul Spitalului Orăşenesc Urlaţi, vă aducem la cunoştinţă faptul că prefectul judeţului Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a emis un Ordin de Prefect prin care a dispus verificarea de către o comisie mixtă a situaţiei de fapt. Astfel, reprezentanţii Instituţiei Prefectului Judeţul Prahova, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, Direcţiei de Sănătate Publică, Inspectoratului Teritorial de Muncă şi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova verifică astăzi aspectele semnalate”, arată sursa citată.

Surse apropiate anchetei au declarat că micuţul este internat în stare foarte gravă la Spitalul de Pediatrie Ploieşti, conform Agerpres.

Citește și
masina politie
Un copil de trei ani a fost lovit de o mașină, în Buzău, după ce a fugit de lângă mama sa

Copilul a ajuns la unitatea medicală în stop cardio-respirator, a fost resuscitat şi este internat la Terapie Intensivă.

Conform aceloraşi surse, el suferă de malnutriţie severă şi deshidratare severă, iar când a ajuns la spital era în hipotermie.

Mama micuţului a reclamat că s-ar fi prezentat, miercuri, la Spitalul Orăşenesc Urlaţi, însă i-ar fi fost refuzat accesul la servicii medicale pe motiv că este necesar ca micuţul să fie consultat de un medic pediatru.

Managerul spitalului de la Urlaţi, Elena Cişmaş, a declarat, pentru AGERPRES, că a luat legătura cu mama copilului, care „spune clar şi ferm că la 17:10 ieri (miercuri - n.r.) a fost la spital”.

În aceste condiţii, au fost verificate camerele de luat vederi pentru intervalul orar 16:00-18:00, iar rezultatul acestor verificări arată că femeia nu a fost la spital, a spus Cişmaş.

În plus, aceasta nu figurează nici în registre, a mai precizat managerul spitalului de la Urlaţi.

Elena Cişmaş a subliniat că unitatea sanitară are medic pediatru zilnic până la ora 19:00.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Ce se întâmplă dacă un copil respiră mai mult pe gură și nu pe nas. Explicații la Doctor de bine
Ce se întâmplă dacă un copil respiră mai mult pe gură și nu pe nas. Explicații la Doctor de bine

Ce se întâmplă dacă un copil respiră mai mult pe gură, nu pe nas? Așa cum se întâmplă în cazul celor cu amigdale prea mari, polipi exagerați, malformații, ori alergii neținute sub control.

 

Un copil de trei ani a fost lovit de o mașină, în Buzău, după ce a fugit de lângă mama sa
Un copil de trei ani a fost lovit de o mașină, în Buzău, după ce a fugit de lângă mama sa

Un copil în vârstă de 3 ani a fost transportat la spital după ce ar fi fugit de lângă mama sa şi a ajuns pe carosabil, unde a fost lovit de un autoturism.

Premieră în România. Un judecător a stabilit, ca în cazul custodiei unui copil, la cine rămâne bichonul unui cuplu divorțat
Premieră în România. Un judecător a stabilit, ca în cazul custodiei unui copil, la cine rămâne bichonul unui cuplu divorțat

Povestea unui bichon din Arad a făcut ca o instanță din România să decidă, în premieră, că respectivul este "persoană" într-un proces de divorț și nu bun mobil, cum sunt socotite la noi animalele de companie.

Caz grav în Botoșani. Un copil de 12 ani care cântărește 6 kg, adus la spital
Caz grav în Botoșani. Un copil de 12 ani care cântărește 6 kg, adus la spital

Un copil în vârstă de 12 ani care cântăreşte doar şase kilograme a fost internat în stare gravă pe Secţia de anestezie şi terapie intensivă pediatrică a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" din Botoşani.

"Fotografia care ma va urmari toata viata". Ce se intampla cand meseria te face sa uiti ca esti om

Fotografia a fost realizata de Radhika Chalasani si surprinde un copil malnutrit din Sudan. Asemenea imagini raman pentru totdeauna in mintea celor care le-au realizat, chiar daca jurnalistii isi spun ca datoria lor este sa observe, nu sa intervina.

Recomandări
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

LIVE SCORE | Spania - România, la EURO U21. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Meciul se vede pe PRO TV și pe VOYO
LIVE SCORE | Spania - România, la EURO U21. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Meciul se vede pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României joacă acum, la Bratislava, împotriva selecționatei similare a Spaniei, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.