Un român mănâncă în medie pe zi 7 felii de franzelă. Câţi îşi fac pâinea acasă

×
Codul embed a fost copiat

Mulţi români au ajuns să-şi prepare singuri pâinea, acasă, folosind aparatură de specialitate.

De pildă, doi tineri din judeţul Braşov, care şi-au deschis, la cererea vecinilor, o mică brutărie în localitatea Săcele. Ei ne dezvăluie şi reţeta: "Are făină integrală 100 la sută, maia, sare şi apă, stop! Nu trebuie să conţină foarte multe lucruri să fie bună pentru copt." Înainte de a intră însă în cuptor, pâinea se lasă la dospit cel puţin 24 de ore. Astfel va ieşi un preparat cu un indice glicemic scăzut, foarte săţios şi uşor de digerat.

Oferta de nerefuzat i-a atras într-o clipă şi pe clienţi. Studiile arată însă că peste 10% din oameni preferă să dospească pâinea în casă, folosind aparatură specială, iar costurile sunt minime. Dacă în urmă cu ceva timp, un român consumă peste 105 de kilograme de pâine pe an, acum consumul a scăzut la mai puţin de 99 de kilograme. Asta înseamnă că într-o zi, el se satură cu şapte felii de franzelă normală.

Într-o altă brutărie, de această dată din Braşov, o întâlnim pe Sorina, o fosta angajată a unei bănci, care a renunţat la tot şi s-a apucat să coacă pâine artizanală. Aici, o piţa mică, de 150 de grame, costă 3 lei, iar una mare ajunge la 10 lei. "Merge foarte bine şi făină de spelta, are nişte beneficii grozave, are mai multe minerale, mai multe vitamine că grâul clasic."

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
O femeie a vrut sa coaca paine in cuptor, dar a provocat o explozie. In ce stare este acum victima
O femeie a vrut sa coaca paine in cuptor, dar a provocat o explozie. In ce stare este acum victima

O femeie in varsta de 52 de ani a fost ranita si a avut nevoie de ingrijiri medicale, in urma unei explozii care a avut loc in apartamentul sau, la Moreni, judetul Dambovita.

Suntem campioni la consumul de paine si cartofi in Uniunea Europeana. Cum arata o masa pe zi intr-o familie de romani
Suntem campioni la consumul de paine si cartofi in Uniunea Europeana. Cum arata o masa pe zi intr-o familie de romani

Stam destul de prost cand vine vorba despre carne si fructe. Dovada sunt statisticile pe anul trecut.

Patru brutari, arestati de armata in
Patru brutari, arestati de armata in "razboiul painii" din Venezuela. Ce au descoperit autoritatile ca faceau cu faina

Criza provocata de politicile socialiste ale guvernului din Venezuela duce la situatii greu de inchipuit.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni
Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni

În timp ce negocierile pentru un nou Executiv se prelungesc, Ilie Bolojan a declarat că orice Guvern va veni și indiferent de premierul care îl va conduce, vor urma măsuri dure, dar necesare.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.