Valul de scumpiri a pus punct renovărilor din locuințe. Oamenii fac reparații doar în ultimul moment

×
Codul embed a fost copiat

Loviți de scumpiri din toate părțile, mulți amână lucrările de renovare din locuințe. Materialele de construcție costă mai mult, iar bugetele familiilor sunt oricum afectate de explozia facturilor la curent și gaze.

În consecință, meșterii sunt chemați în general la reparații urgențe, la care tarifele sunt mici.

Meșter: "M-a solicitat clientul la o desfundare chiuvetă si de montarea a două chiuvete într-o baie".

Acestea sunt cele mai dese lucrări la care intervine Alexandru Anghel, instalator de profesie. Ne spune că față de aceeași perioadă a anului trecut, acum este chemat mai degrabă pentru mici reparații, pentru că oamenii se tem să mai înceapă lucrări ample, care presupun costuri mari pentru materiale și manoperă.

Alexandru Anghel: "Nu mai ține un robinet, curge un robinet, s-a spart un racord sau nu mai merge bateria. Abia în momentul ăla solicită un meseriaș să schimbe bateria sau ce s-a rupt."

Citește și
romani
Aproape 15.000 de familii din România vor primi câte 20.200 de euro de la stat. Cum intră în posesia banilor

Potrivit unei platforme a meșterilor din diverse domenii, în care cererea se întâlnește cu oferta, de la începutul acestui an valoarea medie a unei lucrări a ajuns la 56 de euro, în scadere cu 41% față de aceeași perioadă a anului trecut. Oamenii apelează la meșteri doar pentru lucrări mici și urgente: "Noi am observat că există categorii de joburi de mai mici dimensiuni care au o valoare mai mică, ofertele fiind și ele în aceste direcții. În general, este o scădere a cererii legate de joburi de o anvergură mai mare".

Cea mai abruptă scădere o au locurile de muncă pentru renovarea de case și apartamente. Din totalul cererilor de pe aplicație, acestea reprezintă acum în jur de 2 la sută, față de 10 la sută, anul trecut în aceeași perioadă. Oamenii amână o renovare amplă, speriați de scumpirea materialelor și a manoperei.

"Caut niște soluție antimucegai, încerc să fac niste mici modificări, nu mi-am propus sa fac altceva deocamdată pentru ca nu sunt bani", a spus o persoană.

"Am de reparat ceva. E vorba de niște balustrade de lemn, trebuie doar intreținute, le repar singur", a punctat un bărbat.

Iar cei care s-au apucat de renovari au un buget cu până la 20 la sută mai mare față de anul trecut.

"-Cât vă așteptați să coste această renovare?
- Probabil vreo 3-4 mii de euro.
- Și în trecut, când ați revonat, cât v-a ajuns? Cred că cu 20 la sută mai puțin".

În același timp cei mai căutați meșteri în această perioadă sunt cei specializați în instalații termice, apa și gaz.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Aproape 15.000 de familii din România vor primi câte 20.200 de euro de la stat. Cum intră în posesia banilor
Aproape 15.000 de familii din România vor primi câte 20.200 de euro de la stat. Cum intră în posesia banilor

Aproape 15.000 de familii din România vor primi câte 20.200 de euro de la stat. Cum intră în posesia banilor

Specialiștii din Constanța au început să crească în Marea Neagră o specie de scoici mediteraneene foarte apreciate în Italia
Specialiștii din Constanța au început să crească în Marea Neagră o specie de scoici mediteraneene foarte apreciate în Italia

După succesul aclimatizării stridiilor în Marea Neagră, specialiștii de la Institutul de Cercetare Marină „Grigore Antipa" din Constanța au început un nou experiment.  

Un gigant american cu fabrici și centre logistice în România va da afară mii de angajați. Toată lumea folosește produsele lor
Un gigant american cu fabrici și centre logistice în România va da afară mii de angajați. Toată lumea folosește produsele lor

Grupul american Procter & Gamble, care are peste 1.000 de angajați în România, unde deține două fabrici și mai multe centre logistice și de servicii, va elimina 7.000 de locuri de muncă și va renunța la o parte din produsele sale.

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.