Vești rele pentru elevi. Anul școlar 2019-2020 începe mai devreme și dispare o vacanță

Vacanta elevi
Pro TV

Anul şcolar 2019-2020 va începe pe 9 septembrie şi se va încheia pe 12 iunie, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu.

Potrivit Agerpres, semestrul I al anului şcolar viitor începe mai dvreme, adică pe 9 septembrie, în loc de 15 septembrie, așa cum erau obișnuiți elevii, și va avea 15 săptămâni de cursuri până la 20 decembrie 2019.

În perioada 26 octombrie - 3 noiembrie 2019 clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă.

Potrivit ministrului, vacanţa de iarnă va fi cuprinsă între 21 decembrie 2019 - 12 ianuarie 2020, fiind şi vacanţă intersemestrială, evitându-se astfel "fragmentarea accentuată" a anului şcolar.

Astfel, dispare vacanța intersemestrială, de care elevii au beneficiat în anul 2018 în perioada 2 - 10 februarie.

Citește și
Scoala
Regulamente școlare controversate. Elevi, amendați dacă nu dau prioritate pe hol

Cursurile semestrului al doilea se vor desfăşura în perioada 13 ianuarie 2020 - 3 aprilie 2020, iar vacanţa de primăvară va fi cuprinsă între 4 aprilie 2020-21 aprilie 2020.

Elevii şi preşcolarii se vor întoarce la cursuri pe 22 aprilie şi vor intra în vacanţa de vară în 12 iunie.

Pentru clasele de finalizare a învăţământului liceal, anul şcolar va avea 33 de săptămâni de cursuri şi se va încheia la data de 29 mai 2020.

Totodată, pentru clasele a VIII-a, anul şcolar va avea 34 de săptămâni de cursuri şi se va încheia la data de 5 iunie 2020.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Vacanța intersemestrială ar putea dispărea. Părinții sunt cei mai nemulțumiți
Vacanța intersemestrială ar putea dispărea. Părinții sunt cei mai nemulțumiți

Intenția Ministerului Educației de a elimina vacanța intersemestrială din luna februarie iscă dispute. Investitorii în turism de la munte susţin că modificarea va fi o lovitură serioasă pentru afacerile din domeniu.

Regulamente școlare controversate. Elevi, amendați dacă nu dau prioritate pe hol
Regulamente școlare controversate. Elevi, amendați dacă nu dau prioritate pe hol

Regulamentele interne din şcolile de stat au dus la apariţia a mii de plângeri, cercetate acum de asociaţiile de elevi.

Reacția MEN după declarațiile Ecaterinei Andronescu despre copiii cu nevoi speciale
Reacția MEN după declarațiile Ecaterinei Andronescu despre copiii cu nevoi speciale

Ministerul Educaţiei precizează că nu intenţionează organizarea unor clase separate, numai cu elevi cu cerinţe educaţionale speciale, ci urmăreşte integrarea copiilor cu dificultăţi de învăţare în şcolile de masă şi creşterea numărului profesorilor de sprijin şi al consilierilor şcolari.

Ecaterina Andronescu, precizări despre în modul de susţinere a examenelor naţionale în 2019
Ecaterina Andronescu, precizări despre în modul de susţinere a examenelor naţionale în 2019

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a afirmat miercuri, la un post de televiziune, că nu se schimbă nimic anul acesta în ceea ce priveşte modalitatea de susţinere a Evaluării Naţionale şi a Bacalaureatului, conform Agerpres. 

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.