Adevăratul motiv pentru care Ianis Hagi a plecat de la Genk. Ce spune directorul sportiv al clubului belgian

Hagi
Getty

Ianis Hagi a plecat de la Genk pentru că își dorea să joace mai mult, însă clubul nu putea să îi ofere mai multe minute pe teren în acel moment, a declarat directorul tehnic al clubului belgian.

Dimitri de Conde, directorul tehnic al lui Genk, a clarificat motivul plecării lui Ianis la Rangeres, după numai șase luni petrecute la formația din Belgia.

“Hagi era convins că ar trebui să evolueze mai mult și dacă simți asta că devine dificil, trebuie să fii deschis la o plecare.Nu are nicio legătură cu calităție lui, ci cu situaţia la care se putea ajunge“, a declarat De Conde pentru hbvl.be.

Ianis a ajuns de la Viitorul Constanța la Genk în vara anului trecut, în schimb a 4,7 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.de. După numai 6 luni Hagi jr. a ajuns sub formă de împrumut în Scoția, la Rangers, care a ales apoi să îl transfere definitiv pentru 3,5 milioane de euro, potrivit aceleiași surse.

Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
Ianis Hagi, transferat oficial la Rangers. Prima reacție a românului
Ianis Hagi, transferat oficial la Rangers. Prima reacție a românului

Clubul scoţian Glasgow Rangers a confirmat miercuri, pe site-ul său oficial, transferul definitiv al fotbalistului român Ianis Hagi de la echipa belgiană KRC Genk.

Ce a scris Ianis Hagi pe o rețea socială după meciul din Liga Europa: ”Ibrox, baby, e altceva”
Ce a scris Ianis Hagi pe o rețea socială după meciul din Liga Europa: ”Ibrox, baby, e altceva”

Hagi jr. a comentat pe o rețea socială la mai puțin de 24 de ore de la finalul partidei din Ibrox Park, pentru Europa League.

Ianis Hagi, în echipa săptămânii în Liga Europa. Românul, erou în Scoția
Ianis Hagi, în echipa săptămânii în Liga Europa. Românul, erou în Scoția

Fotbalistul formaţiei Glasgow Rangers, Ianis Hagi, care a înscris joi două goluri în meciul cu Braga, scor 3-2, face parte din echipa săptămânii în Liga Europa.

Ianis Hagi, ovaționat de zeci de mii de fani în Liga Europa. Steven Gerrard: A adus magia în joc
Ianis Hagi, ovaționat de zeci de mii de fani în Liga Europa. Steven Gerrard: A adus magia în joc

Antrenorul Glasgow Rangers, Steven Gerrard, a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Ianis Hagi, care a contribuit decisiv la victoria cu 3-2 în faţa formaţiei Sporting Braga, în prima manşă a 16-imilor de finală ale Ligii Europa.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.