Anunțul Simonei Halep despre retragere: „Sunt pe final”

Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep a declarat, vineri, că nu se gândeşte la retragere, dar consideră că la 28 de ani este pe final de carieră.

"Eu joc cu România pe spate tot timpul, cu România lângă mine tot timpul şi atunci când consiider că sunt aptă sută la sută, joc în echipa de FedCup tot timpul şi joc permanent pentru România la toate turneele. (n.r. - Cele mai frumaose amintiri din Zona Golfului le am) când am câştigat Dubaiul, şi la Doha am câştigat, sunt două turnee care îmi plac, sper să fac rezultat bun şi de data aceasta. Ca de fiecare dată, plec cu gânduri bune, pozitive, m-am pregătit foarte bine, sunt încrezătoare, vedem ce va fi. Am fost acasă în toată perioada (nr. - după Australian Open) şi m-am bucurat de aceste zile, mi-au prins foarte bine şi m-am resetat. A fost foarte bine că m-am pregătit la Dubai înaintea sezonului, mi-a prins bine în Australia, sper ca şi de data aceasta să-mi meargă bine la Dubai pentru că-mi plac condiţiile. (n.r. - despre faptul că a spus că este la final de carieră) Am 28 de ani, fac 29 anul acesta, e normal să fiu pe final de carieră, am deja zece ani sau chiar mai mult (n.r. - în circuit), nu mă gândesc la retragere, dar sunt pe final", a declarat Halep, la Aeroportul International Otopeni.ţ

Jucătoarea română de pe locul 2 mondial a plecat la Dubai, unde începe, luni, un turneu de categorie Premier, la care va fi acceptat pentru prima dată, de probă, coaching-ul din tribună, transmite News.ro.

"Nu ştiu, şi pentru mine va fi interesant, de la juniori nu mi s-a mai întâmplat acest lucru, chiar nu ştiu dacă e bine sau rău, o să vedem acum. Aveam un cod al semnelor şi îl respectăm în continuare", a precizat ea

Întrebată cum este fără preparator fizic, după ce l-a îndepărtat din echipa ei pe Teo Cercel, Halep a răspuns: "Nu pot să spun că e greu sau uşor, am făcut singură pregătirea fizică perioada aceasta, am avut un pic nevoie de timp să-mi rearanjez exerciţiile şi vom vedea ce urmează."

Citește și
Halep
Simona spune că a suferit de căldură în meciul cu Muguruza. „M-a omorât după primul set”

După turneul de la Dubai, jucătoarea din Constanţa va participa la turneul de la Doha, care anul acesta este de categorie Premier 5.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Simona Halep revine pe locul 2 WTA după semifinala Australian Open
Simona Halep revine pe locul 2 WTA după semifinala Australian Open

Românca Simona Halep a urcat o poziţie în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni, după semifinala jucată la Melbourne, la primul turneu de Mare Şlem al anului.

Simona spune că a suferit de căldură în meciul cu Muguruza. „M-a omorât după primul set”
Simona spune că a suferit de căldură în meciul cu Muguruza. „M-a omorât după primul set”

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a declarat că ''doare mai tare să pierzi astfel'', după ce a fost învinsă de Garbine Muguruza cu 7-6 (10-8), 7-5, joi, la Melbourne, în semifinalele turneului Australian Open.

Presa internațională, după eliminarea Simonei de la Australian Open. „Meci absolut fabulos”
Presa internațională, după eliminarea Simonei de la Australian Open. „Meci absolut fabulos”

Simona Halep a pierdut semifinala de la Australian Open 2020, împotriva jucătoarei spaniole Garbine Muguruza, în două seturi, și a părăsit competiția.

Halep - Muguruza, în semifinalele Australian Open. Simona a pierdut și părăsește turneul
Halep - Muguruza, în semifinalele Australian Open. Simona a pierdut și părăsește turneul

Simona Halep - Garbine Muguruza. Simona, numărul trei mondial, a fost învinsă de spaniola Garbine Muguruza cu 7-6 (10-8), 7-5, joi, la Melbourne, în semifinalele turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.

Recomandări
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales Nicuşor Dan anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menţionând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "patru partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.