Cazul Rubiales: „Jucătoarele noastre au dat o lecţie lumii”, spune prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez

Pedro Sanchez
Profimedia

Prim-ministrul socialist al Spaniei, Pedro Sanchez a salutat sâmbătă decizia celor 23 de jucătoare care au câştigat Cupa Mondială pentru Spania.

 

Decizia jucătoarelor a fost de a nu mai purta tricoul echipei naţionale atâta timp cât va fi menţinută actuala conducere a Federaţiei Spaniole de Fotbal, scrie news.ro.

Premierul spaniol în exerciţiu, Pedro Sanchez, a declarat sâmbătă că jucătoarele echipei naţionale de fotbal feminin a Spaniei au dat „o lecţie lumii” intrând în grevă după sărutul forţat al lui Luis Rubiales şi refuzul acestuia de a demisiona.

„Jucătoarele noastre au câştigat de două ori: o dată pe teren, apoi dând lumii o lecţie, o lecţie de egalitate între bărbaţi şi femei”, a spus Pedro Sanchez în timpul unui discurs ţinut la Malaga, salutând greva campioanelor mondiale.

„Spania este o ţară feministă", a explicat Pedro Sanchez, vorbind „despre femeile care au decis să nu se mai supună". "Niciodată. S-a terminat", a afirmat el făcând aluzie astfel la sloganul scandat în demonstraţiile de sprijin pentru Jenni Hermoso.
 

Citește și
Luis Rubiales pupic
Parchetul spaniol va deschide o anchetă pentru presupusă „agresiune sexuală” în cazul sărutului lui Rubiales
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Mama lui Rubiales, aflată de luni în greva foamei, a fost transportată la spital
Mama lui Rubiales, aflată de luni în greva foamei, a fost transportată la spital

Mama preşedintelui Federaţiei Spaniole de Fotbal, Luis Rubiales, aflată de luni în greva foamei în sprijinul fiului său, a fost transportată miercuri la un spital local.

Parchetul spaniol va deschide o anchetă pentru presupusă „agresiune sexuală” în cazul sărutului lui Rubiales
Parchetul spaniol va deschide o anchetă pentru presupusă „agresiune sexuală” în cazul sărutului lui Rubiales

Parchetul spaniol a anunţat luni că va deschide o anchetă preliminară pentru presupusă "agresiune sexuală" după ce preşedintele Federaţiei spaniole de fotbal (RFEF), Luis Rubiales, a sărutat-o cu forţa pe gură pe jucătoarea Jenni Hermoso.  

Luis Rubiales, preşedintele RFEF, în centrul unui nou scandal, după ce s-a atins în zona intimă în fața reginei Spaniei
Luis Rubiales, preşedintele RFEF, în centrul unui nou scandal, după ce s-a atins în zona intimă în fața reginei Spaniei

Carlos Alcaraz a plâns în timpul ceremoniei de premiere organizate după finala turneului ATP Masters 1000 de la Cincinnati.

Recomandări
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.