Clasamentul WTA: Simona Halep a coborât pe locul 3. Naomi Osaka are un avans imens

Simona Halep
AFP

Japoneza Naomi Osaka, jucătoare care a câştigat titlul la turneul Australian Open, este noul lider al clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni.

 

Osaka (21 ani) este prima reprezentantă a Asiei care devine lider în circuitul profesionist de tenis, masculin sau feminin. În septembrie, Osaka obţinea primul său titlu de Mare Şlem, la US Open.

Naomi Osaka devine a 26-a jucătoare care urcă pe primul loc în clasamentul WTA de la înfiinţarea actualului sistem de punctaj (1975) şi cea mai tânără de la daneza Caroline Wozniacki, care a urcat pe prima poziţie în 2010, la vârsta de 20 de ani şi 92 de zile, potrivit site-ului WTA.

Halep a petrecut 48 de săptămâni consecutive ca lider WTA, având în total 64 de săptămâni pe prima poziţie în cariera sa. Halep este a 10-a într-o ierarhie all-time a numărului de săptămâni petrecute ca număr unu mondial, înaintea sa aflându-se Wozniacki, cu 71 de săptămâni. Halep se află la 700 de puncte de ocupanta locului secund, cehoaica Petra Kvitova, finalistă la Australian Open, şi la 200 de americanca Sloane Stephens, aflată pe patru.

Citește și
simona halep
Halep a ajuns pe locul 3 WTA, după ce Osaka s-a calificat în finala Australian Open

România continuă să aibă şase jucătoare în top 100, în ciuda unui debut de sezon nu tocmai reuşit al reprezentantelor noastre. Mihaela Buzărnescu a coborât două locuri şi e acum pe 28, Irina Begu a pierdut o poziţie şi se află pe 71, Sorana Cîrstea a căzut opt locuri şi e acum pe 92, Ana Bogdan a suferit cea mai mare coborâre, de 17 poziţii, ajungând pe 99, în timp ce Monica Niculescu încheie top 100, fiind o treaptă mai jos ca acum două săptămâni.

Ţara noastră are şase reprezentante în top 100 şi la dublu, Mihaela Buzărnescu menţinându-se pe 27, Irine Begu a coborât 11 locuri şi e acum pe 37, Raluca Olaru a pierdut două poziţii şi a ajuns pe 45, Irina Bara a urcat 12 locuri şi se află pe 63, Monica Niculescu a coborât 28 de locuri, fiind pe 69, în timp ce Sorana Cîrstea ocupă locul 100, după ce a coborât şase poziţii.

Clasamentul WTA la simplu
1 (4). Naomi Osaka (Japonia) 7.030 puncte
2 (6). Petra Kvitova (Cehia) 6.290
3 (1). Simona Halep 5.582
4 (5). Sloane Stephens (SUA) 5.307
5 (8). Karolina Pliskova (Cehia) 5.100
6 (2). Angelique Kerber (Germania) 4.965
7 (7). Elina Svitolina (Ucraina) 4.940
8 (9). Kiki Bertens (Olanda) 4.430
9 (3). Caroline Wozniacki (Danemarca) 3.566
10 (11). Arina Sabalenka (Belarus) 3.485
11 (16). Serena Williams (SUA) 3.406
..........................................................
28 (26). Mihaela Buzărnescu 1.700
71 (70). Irina-Camelia Begu 822
92 (84). Sorana Cîrstea 670
99 (82). Ana Bogdan 619
100 (99). Monica Niculescu 617
156 (147). Alexandra Dulgheru 369
161 (156). Irina Bara 359
247 (251). Andreea Roşca 222
254 (252). Elena-Gabriela Ruse 211
262 (262). Alexandra Cadanţu 198
...

Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Katerina Siniakova (Cehia) 8.320 puncte
2 (2). Barbora Krejcikova (Cehia) 7.970
3 (3). Kristina Mladenovic (Franţa) 7.065
3 (3). Timea Babos (Ungaria) 7.065
5 (5). Barbora Strycova (Cehia) 6.885
6 (7). Ashleigh Barty (Australia) 5.797
7 (9). Demi Schuurs (Olanda) 5.735
8 (8). Andrea Sestini Hlavackova (Cehia) 5.560
9 (6). Ekaterina Makarova (Rusia) 5.035
10 (10). Gabriela Dabrowski (Canada) 4.555
....................................................................
27 (27). Mihaela Buzărnescu 2.535
37 (26). Irina-Camelia Begu 1.885
45 (43). Raluca Olaru 1.670
63 (75). Irina Bara 1.332
69 (41). Monica Niculescu 1.229
100 (94). Sorana Cîrstea 811

 

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Simona Halep s-a întors în țară. Ce a spus despre pierderea locului I din WTA
Simona Halep s-a întors în țară. Ce a spus despre pierderea locului I din WTA

Simona Halep, care va ajunge după Australian Open cel puţin pe locul 3 WTA, a declarat, miercuri, la sosirea în ţară, că nu vrea să se gândescă la revenirea pe locul I WTA.

Halep a ajuns pe locul 3 WTA, după ce Osaka s-a calificat în finala Australian Open
Halep a ajuns pe locul 3 WTA, după ce Osaka s-a calificat în finala Australian Open

Japoneza Naomi Osaka, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-4, 6-1, pe ucraineanca Elina Svitolina, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 6, calificându-se în semifinalele Australian Open.

Simona Halep a pierdut locul I în clasamentul WTA
Simona Halep a pierdut locul I în clasamentul WTA

Simona Halep va pierde locul 1 în clasamentul WTA ce va fi dat publicităţii luni, după ce jucătoarea cehă Petra Kvitova a reuşit, marţi, să se califice în semifinale la Australian Open.

L'Equipe: Meritul Simonei este că nu s-a descompus în faţa tsunamiului Serena Williams
L'Equipe: Meritul Simonei este că nu s-a descompus în faţa tsunamiului Serena Williams

L'Eqipe a lăudat evoluţia Simonei Halep în meciul cu Serena Williams, apreciind că românca a rezistat bine după începutul fulminant de meci al rivalei şi ar fi putut obţine mai mult dacă ar fi reuşit să ducă scorul la 4-2 în decisiv.

Recomandări
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România

Mediul de afaceri propune introducerea unei taxe universale pe toate plățile din România, o mutare menită să aducă 50 de miliarde de lei pe an la buget, cu o contribuție minimă din partea tuturor.

Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China
Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China

Spectaculoasa operațiune a Ucrainei la mii de kilometri depărtare în inima Rusiei a neutralizat 10% din flota de bombardiere strategice a Kremlinului, estimează Germania. Unul dintre atacuri a fost declanșat de la granița cu China.

 

Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO
Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO

Numeroase nume mari ale handbalului european şi românesc se vor afla pe teren duminică, la ora 16.00, când va avea loc Gala Neagu, un eveniment de anvergură, organizat pe durata întregii zile.