Club de fotbal din Italia la care joacă şi un român, cumpărat pe 10 euro

Euro

Clubul italian de fotbal Palermo, care a retrogradat sezonul trecut în Serie B, a fost cumpărat de o companie londoneză pentru suma simbolică de 10 euro,

Maurizio Zamparini, patronul clubului italian, la care evoluează atacantul George Puşcaş, a anunţat sâmbătă dimineaţă cedarea pachetului de acţiuni pentru suma simbolică de 10 euro, într-o scrisoare de adio adresată fanilor italieni.

''Obiectivul meu a fost de ceva timp să găsesc pe cineva care să îmi continue activitatea cu o mai mare forţă financiară, cu obiective importante care pot fi atinse numai cu investiţii de care eu nu mai eram capabil. În afară de club, vândut pentru suma simbolică de 10 euro, am vândut şi Mepal care deţine marca, cu angajamentul de a rambursa creditul rezidual către Palermo de 22,8 milioane euro, care va intra în coşul clubului pentru a se garanta o gestiune economică sănătoasă'', a scris Zamparini.

Cunoscut pentru caracterul său vulcanic şi nerăbdarea cu antrenorii, Zamparini a preluat clubul în 2002 pentru 15 euro, când era în Serie B, reuşind promovarea doi ani mai târziu. Palermo a reuşit apoi să joace finala Cupei Italiei în 2011 şi s-a calificat de 5 ori în Cupa UEFA/Europa League.

Palermo, lider în Serie B, a remizat vineri cu Benevento (0-0).

Citește și
tata, fiu, fotbal, copil, meci de fotbal, tara galilor,
Momentul în care un tată își împinge fiul de 6 ani pe terenul de fotbal ca să evite un gol. VIDEO

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Pățania unei jurnaliste aflate la marginea unui teren de fotbal. VIDEO
Pățania unei jurnaliste aflate la marginea unui teren de fotbal. VIDEO

O jurnalistă sportivă a fost trântită la pământ de un jucător de fotbal american, după care a fost invitată la o întâlnire tot de către el, relatează Daily Mail.

Momentul în care un tată își împinge fiul de 6 ani pe terenul de fotbal ca să evite un gol. VIDEO
Momentul în care un tată își împinge fiul de 6 ani pe terenul de fotbal ca să evite un gol. VIDEO

Un tată care își urmărea fiul de șase ani în timpul unui meci de fotbal n-a putut rezista tentației de a-i da o mână de ajutor.

Un fotbalist s-a deghizat în arab care plasează bombe, de Halloween. Ce a urmat
Un fotbalist s-a deghizat în arab care plasează bombe, de Halloween. Ce a urmat

Brazilianul Rafinha, fundaşul echipei germane de fotbal Bayern Munchen, şi-a cerut scuze joi, după ce a primit numeroase critici pe reţelele de socializare pentru că s-a deghizat într-un arab care plasează bombe, cu ocazia Halloween-ului.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.