Competiție sportivă cu peste 1.600 de participanți, la Moeciu de Sus: „Am savurat cursa”

×
Codul embed a fost copiat

Mișcarea și distracția au mers mână-n mână, sâmbătă, la o competiție organizată la Moieciu de Sus, în Brașov.

Peste o mie de sportivi din România și de peste hotare, profesioniști sau amatori, au alergat pe unul dintre cele trei trasee pregătite de organizatori. În timp ce adulții s-au plâns de căldură, copiii s-au declarat fericiți.

Peste 1600 de persoane şi-au luat inima în dinţi şi s-au aliniat la start. În funcţie de vârstă şi condiţie fizică, au avut de ales între cele trei probe - maraton, cros şi cursa copiilor. Indiferent de opţiune, traseele, întinse la poalele Masivului Bucegi, i-au impresionat.

Printre curajoşi s-au aflat şi şase sute de prichindei, motivaţi să alerge. venimentul a adus laolaltă sportivi din 25 de țări.

Nick Swinburn, atlet: „E foarte cald ca să poţi să alegi repede. Dar peisajul e superb şi competiţia a fost pe măsură. Am savurat cursa."

Citește și
carti
Ziua Cărții. Evenimente organizate de librării, în țara în care 1 din 5 români n-a citit niciodată o operă

Căldura le-a dat bătăi de cap şi altor concurenţi.

Participant: „A fost destul de dificil. Mai dificil decât anul trecut, deoarece a fost cald. Contează să privească peisajele astea mirifice."

Participant: „Am făcut şi un nou record al traseului. Sunt foarte fericită şi mă bucur că mi-am îmbunătăţit timpul."

Silvia David, coordonatorul proiectului:În nouă ani de zile nu am mai avut temperaturi aşa ridicate. Pentru Moieciu de Sus este foarte cald. Este o temperatură de luna august, ceea ce a pus în dificultate alergătorii."

Cei care iubesc mişcarea au fost răsplătiţi cu premii în bani, în valoare toatală de peste 42.000 de lei, dar şi cu medalii şi articole sportive.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Semimaratonul și crosul Băneasa Forest Run
Semimaratonul și crosul Băneasa Forest Run

Semimaratonul și crosul Băneasa Forest Run

Ziua Cărții. Evenimente organizate de librării, în țara în care 1 din 5 români n-a citit niciodată o operă
Ziua Cărții. Evenimente organizate de librării, în țara în care 1 din 5 români n-a citit niciodată o operă

O bibliotecă în aer liber, maraton de citit sau reduceri la cărți sunt doar câteva dintre evenimentele organizate luni de Ziua Internațională a Cărții.

Cursă cu obstacole, la Sibiu: „Cei de pe traseu mi-au zis stânga, dar trebuia să fac dreapta”
Cursă cu obstacole, la Sibiu: „Cei de pe traseu mi-au zis stânga, dar trebuia să fac dreapta”

„Alergăm, apoi mâncăm sănătos." Probabil așa au gândit cele peste două sute de persoane care și-au dat întâlnire la un eveniment care a avut loc în Sibiu.

430 de străini, în vizită la Phenian pentru un eveniment care celebrează nașterea lui Kim Ir-sen
430 de străini, în vizită la Phenian pentru un eveniment care celebrează nașterea lui Kim Ir-sen

429 de cetățeni străini au mers, duminică, în capitala nord-coreeană Phenian, pentru a participa la un maraton organizat cu ocazia nașterii lui Kim Ir-sen, părintele fondator al Coreei de Nord.

Recomandări
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene

Uniunea Europeană ia în calcul să ofere României un răgaz pentru a adopta măsuri de reducere a deficitului bugetar. În plus, Bruxelles-ul ar urma să amâne procedura pentru deficit excesiv.

Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina
Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina

Rusia a spus Ucrainei la negocierile de pace de luni că va fi de acord să pună capăt războiului numai dacă, printre altele, Kievul renunţă la noi mari porţiuni de teritoriu şi acceptă limitarea numerică a armatei sale.

Mesajul lui Nicușor Dan pentru noul președinte al Poloniei. Ce i-a transmis lui Karol Nawrocki
Mesajul lui Nicușor Dan pentru noul președinte al Poloniei. Ce i-a transmis lui Karol Nawrocki

Preşedintele Nicuşor Dan îl felicită, marţi, pe Karol Nawrocki pentru victoria în alegerile prezidenţiale din Polonia, el afirmând că aşteaptă cu nerăbdare să colaboreze, pentru a întări şi mai mult Parteneriatul Strategic dintre cele două state.