FCSB a câștigat cu 0-1, pe terenul lui Dinamo. Cum s-a desfășurat partida

Dinamo - FCSB
Agerpres

FCSB a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Dinamo, în etapa a XXI-a a Ligii I.

FCSB s-a impus prin golul înscris de Florin Tănase (8). Atacantul a ajuns la 15 goluri marcate în acest campionat şi este golgheterul la zi al Ligii I, depăşindu-l pe fostul său coleg Dennis Man, transferat între timp la Parma, care are 14 goluri.

Evoluția partidei Dinamo - FCSB

 

FCSB a marcat prin Tănase (8), cu un şut din marginea careului. Echipa antrenată de Anton Petrea îşi putea majora avantajul în min. 11, dar Coman nu a ajuns la mingea trimisă de Tănase.

Prima şansă a dinamoviştilor s-a consemnat în min. 18, când Nemec a trimis cu capul peste poartă de la 16 m.

Citește și
incendiu rio
Un stadion din Brazilia, care a găzduit unele dintre meciurile Campionatului Mondial de Fotbal din 2014, cuprins de flăcări

Coman a fost în prim plan de două ori în tot atâtea minute, dar nu a reuşit şi-a făcut bine paşii la lansarea lui Oct. Popescu (32), după care şutul său a fost respins de portarul Eşanu (33).

Pe finalul primei reprize, Dinamo a avut mai multe reuşite, ratând două situaţii bune. Sorescu (36) a pătruns şi a şutat pe lângă poartă, după care portarul Vlad a respins şutul lui Anton din afara careului (45).

FCSB a controlat şi startul reprizei secunde, dar pătrunderea lui Ov. Popescu s-a încheiat cu un şut pe lângă poartă (51).

Coman a fost din nou aproape de gol (54), dar Eşanu a respins şutul său.

FCSB a scăzut în joc, iar Dinamo a încercat să pună presiune şi a avut o ocazie notabilă, prin Fabbrini (69), care a şutat pe lângă vinclu de la 20 de metri.

Avântul dinamoviştilor a fost tăiat de eliminarea lui Steliano Filip (79), pentru al doilea cartonaş galben.

Pe final, croatul Ante Vukusic a fost aproape de a marca la debutul său pentru FCSB, dar a trimis în bară (86).

Dinamo putea egala la ultima fază a meciului, dar lovitura de cap a olandezului Nepomuceno (90+4) a trimis mingea puţin pe lângă poartă.

Au evoluat următoarele echipe:

Dinamo: Eşanu - A. Radu, Puljici, Bejan, St. Filip - Sorescu, P. Anton, Răuţă (Gol '58), Fabbrini (Gueye '73) - G. Creţu (Achim '2, Nepomuceno '73) - Nemec. Antrenor Ionel Gane;

FCSB: Vlad - Ovidiu Popescu, Cristea, Miron, Radunovici - Olaru (Oaidă '71), Şut (Perianu '68), Moruţan - Octavian Popescu, Fl. Tănase, Fl. Coman (Vukusici '77). Antrenor Anton Petrea.

FCSB conduce în clasament, cu 48 de puncte, urmată de CFR Cluj, cu 44 de puncte, şi CS Universitatea Craiova, cu 40 de puncte.

Dinamo rămâne pe locul 9, cu 25 de puncte, la egalitate cu FC Viitorul, de pe locul 8, şi cu Gaz Metan Mediaş, de pe locul 10.

Istoricul dintre cele două rivale

 

Acesta a fost al 148-lea duel dintre cele două mari rivale în campionat şi al 180-lea în toate competiţiile.

În Liga I, Dinamo a reuşit 49 de victorii, FCSB s-a impus de 45 de ori, iar alte 54 de meciuri s-au terminat la egalitate.

Cu Dinamo gazdă, în 74 de jocuri, FCSB a obţinut 18 victorii, Dinamo a reuşit 30 de victorii, iar 26 au fost remize.

Roş-albaştrii nu mai obţină o victorie pe terenul lui Dinamo din 3 mai 2015, când s-au impus cu 3-1.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Președintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, s-a infectat cu noul coronavirus
Președintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, s-a infectat cu noul coronavirus

Florentino Perez, preşedintele clubului de fotbal Real Madrid, s-a infectat cu SARS-CoV-2, dar este asimptomatic, a anunţat clubul spaniol.

Un stadion din Brazilia, care a găzduit unele dintre meciurile Campionatului Mondial de Fotbal din 2014, cuprins de flăcări
Un stadion din Brazilia, care a găzduit unele dintre meciurile Campionatului Mondial de Fotbal din 2014, cuprins de flăcări

Un stadion din Brazilia, care a găzduit unele dintre meciurile Campionatului Mondial de Fotbal din 2014, a fost cuprins de flăcări.

Fostul antrenor al echipelor Celtic Glasgow şi Aston Villa, Jozef Venglos a decedat
Fostul antrenor al echipelor Celtic Glasgow şi Aston Villa, Jozef Venglos a decedat

Slovacul Jozef Venglos, fostul antrenor al echipelor de fotbal Celtic Glasgow şi Aston Villa, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 84 de ani, a anunţat clubul scoţian pe site-ul său oficial, citat de AFP, scrie Agerpres. 

Recomandări
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.

Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”
Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”

În Covasna, unde a ajuns și președintele Nicușor Dan, ploaia s-a oprit și apa a început să scadă. Sute de pompieri lucrează cu motopompe de mare putere. Chiar și așa, vor mai trece două-trei zile până când oamenii vor putea intra în case.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.