Halep - Stephens, finala de la Roland Garros este LIVE la PRO TV, sâmbătă, de la ora 16:00

Halep - Stephens
AFP

Simona Halep s-a calificat în finala turneului de Grand Slam Roland Garros, după ce a învins-o pe Garbine Muguruza, din Spania, cu scorul de 6-1, 6-4.

Este a treia finală pe care Simona o va juca pe zgura de la Paris şi a patra de Grand Slam, după ce anul acesta a pierdut, în ultima fază, la Australian Open. Halep şi-a păstrat numărul 1 mondial, pentru care s-a luptat şi Garbine Muguruza, numărul 3 mondial.

Calificarea în finală îi aduce peste un milion de euro, iar dacă va câştiga turneul, va încasa 2,2 milioane de euro. În finală, Simona va întâlni pe Sloane Stephens, iar marele meci va fi transmis, sâmbătă, în direct, la PRO TV.

După ce a dominat categoric primul set, pe care l-a câştigat cu 6 la 1, Simona a avut emoţii în setul al doilea, pe care l-a condus în prima parte jucătoarea spaniolă.

La 4-4, meciul a fost extrem de tensionat, fiecare sportivă având mai multe şanse să se desprindă la 5-4. Cu o putere de luptă extraordinară, fizic şi lovituri câştigătoare, Halep a reuşit să câştige acel game şi apoi meciul.

Citește și
Simona Halep s-a calificat în finala de la Roland Garros
Simona Halep s-a calificat în finala de la Roland Garros

Este a treia finală pe care Simona o va disputa la Roland Garros, după una pierdută în fața Mariei Sharapova în 2014 şi cea de-a doua, pierdută în fața Jelenei Ostapenko.

Jucătoarea noastră a declarat mereu că turneul de la Paris este preferatul ei şi că visul său este să câştige pe zgura de la Roland Garros titlul suprem.

"Voi încerca să fiu mai bună decât anul trecut", a declarat Simona la finalul partidei.

Marea Finală se va juca sâmbătă, de la ora 16:00 şi va fi în direct la Ştirilor PRO TV, de la ora 15:00, cu Andreea Esca şi invitaţii ei, Cristian Tudor Popescu şi Mihai Mironică.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Prima reacție a Simonei Halep, după ce s-a calificat pentru a treia oară în finală la Roland Garros
Prima reacție a Simonei Halep, după ce s-a calificat pentru a treia oară în finală la Roland Garros

Simona Halep a reușit, joi, să se califice pentru a treia oară în carieră la finala turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după ce s-a impus în fața lui Garbine Muguruza cu scorul 6 - 1, 6 - 4.

Simona Halep s-a calificat în finala de la Roland Garros
Simona Halep s-a calificat în finala de la Roland Garros

Simona Halep s-a calificat în finala de la Roland Garros

Simona Halep s-a calificat pentru a treia oară în finală la Roland Garros. Românca își păstrează numărul 1 mondial
Simona Halep s-a calificat pentru a treia oară în finală la Roland Garros. Românca își păstrează numărul 1 mondial

Simona Halep s-a calificat, joi, pentru a treia oară în finală la Roland Garros, după ce s-a impus cu scorul 6 - 1, 6 - 4 în fața lui Garbine Muguruza. Românca își păstrează în urma victoriei și locul 1 mondial. 

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.