Fotbalul românesc va avea arbitraj video. Iorgulescu: ”Vom avea VAR la începutul play-off-ului sezonului următor”

VAR
Shutterstock

Arbitrajul video (VAR) va fi implementat în Liga I începând cu play-off-ul/play-out-ul ediţiei 2021-2022, a anunţat, marţi, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, în conferinţa de presă susţinută la finalul Adunării Generale a LPF.

 "În discuţiile cu domnul Deaconu (n.r. - vicepreşedintele CCA, Alexandru Deaconu) am anticipat că vom avea VAR la începutul play-off-ului sezonului următor. Pentru că au foarte mulţi arbitri de şcolarizat, sunt 50 sau 60 de arbitri. Aşa că e nevoie de o perioadă lungă până când aceştia vor fi pregătiţi pentru VAR", a afirmat Gino Iorgulescu, citat de Agerpres.

Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a menţionat în aceeaşi conferinţă de presă că acordul de parteneriat dintre Liga Profesionistă de Fotbal şi Federaţia Română de Fotbal va fi semnat în următoarele zile.

"Din punct de vedere istrativ s-au deblocat lucrurile în privinţa VAR, LPF va pune 250.000 de euro, FRF va pune 250.000 şi se va semna un acord de parteneriat. Se va face o comisie care va implementa acest proiect şi se va semna acordul de parteneriat LPF-FRF. Probabil că zilele următoare va exista o formă finală a acordului de parteneriat şi el va fi semnat de către LPF, FRF şi EAD (n.r. - deţinătorul drepturilor TV) care va furniza echipamentele necesare VAR. Termenul de introducere VAR este clar asumat de toate părţile, adică începutul play-off-ului şi al play-out-ului sezonului 2021-2022", a adăugat Ştefan.

Implementarea arbitrajului video în Liga I a reprezentat pentru mult timp un motiv de conflict între Liga Profesionistă de Fotbal şi Federaţia Română de Fotbal, cele două instituţii ajungând însă într-un final la un acord pentru ca suma de 500.000 de euro necesară pregătirii arbitrilor să fie ată în mod egal.

Citește și
Andrea Agnelli
Andrea Agnelli susţine că proiectul Super Ligii va avea succes şi fără cluburile engleze

Termenul privind folosirea VAR în România a fost de asemenea mutat în mai multe rânduri, ultima oară fiind stabilit pentru începutul anului 2022, iar acum pentru startul play-off-ului/play-out-ului ediţiei următoare, mai exact jumătatea lunii aprilie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Copil mort la un antrenament de fotbal în Galați, strivit de două plăci de beton. Cum s-a întâmplat nenorocirea
Copil mort la un antrenament de fotbal în Galați, strivit de două plăci de beton. Cum s-a întâmplat nenorocirea

Un copil a murit strivit între două plăci de beton, pe un stadion din Galați. Băiatul a încercat să se strecoare prin gard, moment în care plăcile s-au desprins și l-au strivit.

Andrea Agnelli susţine că proiectul Super Ligii va avea succes şi fără cluburile engleze
Andrea Agnelli susţine că proiectul Super Ligii va avea succes şi fără cluburile engleze

Proiectul Super Ligii de fotbal va merge înainte şi se va bucura sută la sută de succes, în pofida retragerii celor şase cluburi din Premier League, a declarat preşedintele lui Juventus şi vicepreşedintele noii competiţii europene, Andrea Agnelli.

Toate cele șase echipe britanice s-au retras din Super Ligă. „Am auzit reacţia fanilor noştri”
Toate cele șase echipe britanice s-au retras din Super Ligă. „Am auzit reacţia fanilor noştri”

Cele şase cluburi de top din campionatul de fotbal al Angliei care s-au numărat printre cele 12 iniţiatoare ale Super Ligii europene, şi-au anunţat retragerea din acest proiect, în cursul serii de marţi, informează Agerpres, care citează AFP.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.