Gheorghe Hagi nu mai este antrenor la Farul Constanța. Înlocuitorul său este o surpriză

Gheorghe Hagi
Getty

Antrenorul Gheorghe Hagi a renunţat la funcţia de manager tehnic al echipei de fotbal Farul Constanţa, a anunţat fostul internaţional pe site-ul oficial al grupării dobrogene.

"Dragi farişti, azi, 2 iunie 2025, am luat decizia de a nu mai fi managerul tehnic al echipei de seniori Farul Constanţa. Începând de mâine, 3 iunie, voi continua, alături de Consiliul de istraţie al clubului, proiectele de dezvoltare prin care vom încerca, împreună, realizarea unor noi performanţe istrative şi sportive", a afirmat tehnicianul pe site-ul citat.

În vârstă de 60 de ani, Hagi o conducea pe Farul Constanţa din vara anului 2021. Totodată acţionar majoritar al clubului, el a cucerit titlul cu Farul în ediţia 2022-2023 a Superligii.

Ianis Zicu ar urma să devină noul antrenor al Farului

În sezonul precedent, Farul a încheiat pe locul 11 în clasamentul Superligii, salvându-se de la retrogradare în ultimele etape.

Din informaţiile vehiculate în presa sportivă, cele mai mari şanse de a prelua conducerea tehnică a formaţiei constănţene le are antrenorul Ianis Zicu. În vârstă de 41 de ani, Zicu s-a despărţit, luni, de formaţia Metaloglobus Bucureşti, la doar câteva ore după ce a obţinut cu aceasta promovarea în premieră în Superligă.

Citește și
Gică Hagi
Gheorghe Hagi a anunțat că vrea să plece de la Farul Constanța. ”Hagi s-a întors, mi-am făcut datoria”
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Ce a pățit un copil de 9 ani care a intrat pe teren la meciul Unirea Slobozia-Farul și a făcut un gest obscen către arbitru
Ce a pățit un copil de 9 ani care a intrat pe teren la meciul Unirea Slobozia-Farul și a făcut un gest obscen către arbitru

Un minor în vârstă de nouă ani a intrat pe teren şi a făcut gesturi obscene către arbitru la meciul Unirea Slobozia – Farul, din Superligă, câştigat duminică de echipa constănţeană cu scorul de 1-0.

 

Gheorghe Hagi a anunțat că vrea să plece de la Farul Constanța. ”Hagi s-a întors, mi-am făcut datoria”
Gheorghe Hagi a anunțat că vrea să plece de la Farul Constanța. ”Hagi s-a întors, mi-am făcut datoria”

Gheorghe Hagi, managerul şi acţionarul echipei Farul Constanţa, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că se gândeşte să renunţe la majoritatea acţiunilor deţinute în club.

Gheorghe Hagi a refuzat postul de selecţioner al echipei naţionale a României
Gheorghe Hagi a refuzat postul de selecţioner al echipei naţionale a României

Antrenorul formaţiei Farul, Gheorghe Hagi, a refuzat postul de selecţioner al echipei naţionale a României, el transmiţând, luni, că decizia a luat-o ca urmare a unor condiţii impuse de FRF, dar şi a proiectului început la Constanţa.

Gheorghe Hagi: “Un singur lucru ne aşteaptă, chiar dacă ne-am calificat, groapa. Eu oricum mă duc încolo”
Gheorghe Hagi: “Un singur lucru ne aşteaptă, chiar dacă ne-am calificat, groapa. Eu oricum mă duc încolo”

Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a declarat că şi-a făcut datoria la Constanţa şi mai mult de atât nu poate să facă, menţionând că a muncit 14 ani pe gratis sau pe 500 de euro salariu şi doreşte să vină altcineva în locul său.

Hagi a reușit cel mai tare „transfer” din istoria fotbalului românesc. Rivaldo a devenit acționar la Farul Constanța VIDEO
Hagi a reușit cel mai tare „transfer” din istoria fotbalului românesc. Rivaldo a devenit acționar la Farul Constanța VIDEO

Brazilianul Rivaldo a devenit acționar la Farul Constanța, care bifează astfel cel mai tare ”transfer” din istoria fotbalului românesc. Trei foști mari fotbaliști de la Barcelona- Hagi, Popescu și Rivaldo- sunt acum la Farul.  

Recomandări
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump
Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump

Nicușor Dan a transmis la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu SUA, că România este pregătită să lucreze împreună cu Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.