Lionel Messi, aşteptat duminică la Paris pentru semnarea contractului cu PSG, anunță L'Equipe

Lionel Messi

Argentinianul Lionel Messi este aşteptat în cursul zilei de duminică în capitala Franţei, unde urmează să semneze un contract cu echipa de fotbal Paris Saint-Germain, anunţă L'Equipe.

"Nu mai este un vis", scrie cotidianul sportiv din Hexagon, care susţine că oficialii grupării pariziene şi reprezentanţii lui Messi s-au pus de acord în privinţa tuturor detaliilor viitoarei lor relaţii contractuale, iar celebrul fotbalist sud-american urmează să efectueze vizita medicală duminică seara sau luni dimineaţă.

Lionel Messi a izbucnit în lacrimi, duminică, în momentul în care şi-a anunţat plecarea de la Barca, echipă la care şi-a petrecut întreaga carieră, subliniind că a făcut tot ceea ce a depins de el pentru a continua la gruparea catalană.

"Sunt foarte trist, pentru că nu doream să părăsesc acest club, pe care îl iubesc. Nu am minţit niciodată, am fost întotdeauna onest. Clubul are o datorie foarte mare şi nu vrea să se împrumute mai mult. Am auzit multe lucruri care nu sunt adevărate. Am vrut să continui şi aveam deja un acord în acest sens. Am discutat cu cei de la Barca şi apoi am fost convins că voi putea continua aici, că nu va fi o problemă contractul meu. Este ceea ce Laporta (preşedintele lui FC Barcelona - n.red) mi-a spus până în ultimul minut. Însă, din cauza Ligii, nu s-a putut face. Nu pot să spun nimic în plus", a precizat Messi.

Argentinianul s-a declarat, totodată, convins că FC Barcelona va avea un viitor strălucit şi fără el. 'Barca are una dintre cele mai bune echipe din lume. Vor veni şi alţi jucători pe viitor. Jucătorii vin şi pleacă. După cum a spus Laporta, clubul este mai important decât oricine. Oamenii se vor obişnui", a adăugat Messi, duminică, probabil cea mai tristă zi din istoria clubului FC Barcelona.

Citește și
Cristian Chivu
Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică

Considerat unul dintre cei mai buni jucători din istoria fotbalului, Lionel Messi a cucerit 35 de trofee alături de Barcelona, fiindu-i atribuit de şase ori trofeul Balonul de Aur pe parcursul carierei sale.

Citește și...
Lionel Messi nu confirmă plecarea la PSG. „Nu am nicio înţelegere cu nimeni”
Lionel Messi nu confirmă plecarea la PSG. „Nu am nicio înţelegere cu nimeni”

Lionel Messi a declarat că nu are nicio înţelegere cu alt club, după plecarea de la FC Barcelona, deşi presa internaţională scrie că ar fi ajuns la un acord cu Paris Saint-Germain.

Recomandări
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri

O lungă listă cu măsuri fiscale va fi negociată săptămâna viitoare de președintele Nicușor Dan și liderii celor 4 formațiuni politice dispuse să intre la guvernare.

Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică
Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică

Inter Milano l-a ales pe Cristian Chivu, scrie Gazzetta Dello Sport. Italienii au anunțat că va semna vineri, 6 iunie, un acord pe doi ani. Va fi pe bancă la Campionatul Mondial al Cluburilor.