Spectacol in zona VIP, la finala Europa League. Cu cine s-a intretinut printul Felipe al Spaniei

×
Codul embed a fost copiat

Evenimentul organizat la Bucuresti a avut stralucirea lui si prin prisma invitatilor de marca. irator al celor de la Atletico Madrid, printul Felipe al Spaniei a trait meciul alaturi de echipa, desi, la nivel declarativ, a incercat sa fie impartial.

In momentul in care Michel Plattini le-a inmanat cupa fotbalistilor, don Felipe a dat mana cu ei. La marea finala au asistat si alti oficiali spanioli, turci sau englezi, dar si premierul, fosti sportivi sau artisti de la noi.

De departe cel mai de seama dintre oaspeti a fostul printul Felipe al Spaniei. Trei ore a zabovit in Romania. A fost escortat direct de la aeroport, iar Serviciul de Protectie si Paza l-a dus pana la arena. Aici s-a intretinut cu primarul Madridului si cu guvernatorul din Tara Bascilor. Abia asteapta meciul.

"Pe tot parcursul competitiei au demonstrat ca au foarte multa determinare. Sunt fanul amandurora, sunt echipe legendare, foarte cunoscute in Europa si vor confirma lucrul acesta astazi (n.r. miercuri). Astazi putem sa spunem ca avem inima alb-rosie, nu avem nicio indoiala. Trebuie sa le tinem pumnii ambelor echipe si, indiferent cine ar castiga, ne intoarcem in Spania cu un titlu", a declarat printul.

Dar i-a avut aproape si pe fostul mare international z, Michel Platini, pe presedintele federatiei spaniole de fotbal si pe Enrique Cerezo Tores, presedintele clubului Atletico Madrid.

Citește și
National Arena
Finala Europa League. Cat a costat un loc intr-o loja VIP si cum au fost rasfatati "milionarii"

La cateva scaune distanta, a urmarit meciul si premierul Victor Ponta. Cei doi au si avut la final un schimb de amabilitati.

La pauza, printul Felipe a parasit tribuna pentru a gusta din sampania si icrele puse la dispozitie de gazde. Apoi s-a intors la locul sau.

La plecare i-a salutat pe Ilie Nastase si pe iubita acestuia Brighite Sfat.

Chiar in spatele lui Ilie Nastase a stat legenda arbitrajului european, Pier Luigi Colina.

Din primul rand, a fost atent ca nu cumva sa iasa ceva prost primarul general.

"Am avut si eu emotiile mele. Deh, s-o mai gasi un carcotas sa spuna era o dunga mica pe stadion... Sa ne pupe!", s-a amuzat primarul general Sorin Oprescu.

Cu gandul la anii tineretii in care a jucat si el in Spania, fostul mare fotbalist Gica Hagi s-a bucurat de spectacol. In apropierea lui se aflau Emil Boc, care a facut poze cu telefonul mobil, dar si Miodrag Belodedici, ambasador al finalei Europa League.

De la inaltime, Gigi Beclali a urmarit prima repriza, dupa care a plecat furios... probabil ca una dintre echipe juca in rosu si alb.

La eveniment au participat inclusiv Stefan Banica Junior, fostul ministru al turismului Elena Udrea, fotomodelul Valentina Pelinel sau Raluca Sandu.

La tribunele VIP preturile pentru un loc au oscilat intre 1.000 si 6.000 de euro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Gafa de proportii pe National Arena. Un oficial al UEFA:
Gafa de proportii pe National Arena. Un oficial al UEFA: "Buna seara, Budapest!"

Crainicul finalei Ligii Europa, un oficial al UEFA, i-a intampinat pe fanii prezenti pe Arena Nationala din Bucuresti cu mesajul in limba engleza "Buna seara, Budapest", o confuzie facuta des de straini cu privire la capitala Romaniei.

Finala Europa League. Cat a costat un loc intr-o loja VIP si cum au fost rasfatati
Finala Europa League. Cat a costat un loc intr-o loja VIP si cum au fost rasfatati "milionarii"

42 de loje VIP din care au vazut meciul si 3200 de oficiali romani. Averile celor care au stat in zona VIP insumeaza miliarde de euro.

Finala Europa League din ELICOPTER. Imagini inedite din Capitala
Finala Europa League din ELICOPTER. Imagini inedite din Capitala

Corespondentul Stirilor ProTV, Catalin Radu Tanase, ne-a aratat  Bucurestiul in seara celui mai mare eveniment sportiv gazduit vreodata in Romania: Finala Europa League.

Recomandări
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.

Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”
Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”

În Covasna, unde a ajuns și președintele Nicușor Dan, ploaia s-a oprit și apa a început să scadă. Sute de pompieri lucrează cu motopompe de mare putere. Chiar și așa, vor mai trece două-trei zile până când oamenii vor putea intra în case.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.