Oleksandr Usyk e campionul campionilor la categoria grea. Ucraineanul a obținut victorie controversată în fața lui Fury

Oleksandr Usyk
Getty

Ucraineanul Oleksandr Usyk, 37 de ani, deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins, sâmbătă seara, pe englezul Tyson Fury, 35 de ani, deţinătorul titlului WBC la categoria grea.

Meciul s-a disputat în Kingdom Arena din Riad, Arabia Saudită, în faţa a 16.000 de spectatori.

Usyk a devenit astfel primul campion incontestabil la categoria grea de la Lennox Lewis, încoronat la Las Vegas în 1999.

După o luptă spectaculoasă în ultimele runde, doi judecători au decis în favoarea lui Usyk, 115-112 şi 114-113, în timp ce al treilea l-a văzut pe englez în avantaj 114-113. Cu toate acestea, victoria ucraineanului părea evidentă. El a fost consecvent în tactica sa, a încasat lovituri, dar a dat mai multe. În runda a noua, Fury a fost numărat şi ar fi putut fi oprit.

În următoarea sa luptă, Usyk va trebui să-i ofere o revanşă, programată în contractul lor pentru 12 sau 13 octombrie. Însă ucraineanul este acum singurul campion mondial al categoriei, ultimul campion necontestat fiind englezul Lennox Lewis, până la retragerea sa din ring în 2003. Lewis (58 de ani) a fost prezent la marginea ringului ca invitat, la fel ca şi americanul Evander Holyfield (61 de ani), împotriva căruia a unificat titlurile.

Citește și
tyson fury
Tyson Fury l-a învins pe Derek Chisora și și-a păstrat centura WBC la categoria grea

În timp ce Usyk a ieşit primul din vestiare într-un costum tradiţional de războinic ucrainean, Fury a sosit într-o ţinută mai normală de box.

Usyk are 101,350 kg, 1,91 m şi acum 22 de victorii, dintre care 14 înainte de limită, 0 înfrângeri, în timp ce Tyson Fury are 118,840 kg, 2,06 m şi 34 de victorii, dintre care 24 înainte de limită, 1 remiză, acum 1 înfrângere.

"Mulţumesc foarte mult echipei mele. Este o mare oportunitate pentru familia mea, pentru mine, pentru ţara mea. Este un moment grozav, este o zi grozavă", a spus Usyk.

"Da, bineînţeles. Sunt pregătit pentru o revanşă", a adăugat el.

La meci au asistat personalităţi din lumea mondenă şi a sportului, printre care Cristiano Ronaldo, Neymar sau Jean-Claude Van Damme.

Fury a contestat decizia arbitrilor

La finalul meciului, Tyson Fury a spus că merita să fie declarat învingător şi că decizia arbitrilor-judecători ar fi putut fi influenţată de războiul din Ucraina.

"Cred că am câştigat acest meci", a declarat Tyson Fury pentru DAZN, la câteva momente după prima înfrângere din cariera sa profesionistă (34 de victorii, o remiză şi o înfrângere).

"Cred că el a câştigat câteva runde, dar eu am câştigat majoritatea", a subliniat el.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
S-a ajuns la un acord pentru o luptă între britanicul Tyson Fury şi ucraineanul Aleksandr Usik
S-a ajuns la un acord pentru o luptă între britanicul Tyson Fury şi ucraineanul Aleksandr Usik

"S-a ajuns la un acord pentru o luptă de unificare a centurilor mondiale de box la categoria grea între britanicul Tyson Fury şi ucraineanul Aleksandr Usik", a anunţat vineri promotorul Frank Warren, scrie AFP.

Tyson Fury l-a învins pe Derek Chisora și și-a păstrat centura WBC la categoria grea
Tyson Fury l-a învins pe Derek Chisora și și-a păstrat centura WBC la categoria grea

În runda a 10-a, lupta dintre Tyson Fury și Derek Chisora a luat sfârșit, după ce arbitrul a pus stop și a oferit victoria boxerului de 34 de ani născut la Wythenshawe.

Tyson Fury îşi va apăra titlul WBC la categoria grea contra lui Chisora, în decembrie
Tyson Fury îşi va apăra titlul WBC la categoria grea contra lui Chisora, în decembrie

Pugilistul britanic Tyson Fury îşi va apăra titlul de campion mondial la categoria grea (versiunea WBC) împotriva compatriotului său Derek Chisora, pe Stadionul Tottenham Hotspur din Londra, în data de 3 decembrie, a anunţat boxerul, joi, citat de AFP.

Vărul lui Tyson Fury a fost înjunghiat mortal în gât. Reacția dură a sportivului față de Guvern
Vărul lui Tyson Fury a fost înjunghiat mortal în gât. Reacția dură a sportivului față de Guvern

Vărul lui Tyson Fury a fost înjunghiat mortal la Londra, sâmbătă seara. În ultimele luni, a crescut numărul crimelor din Londra, conform surselor externe.

Tyson Fury s-a răzgândit: Nu se retrage din box și explică de ce
Tyson Fury s-a răzgândit: Nu se retrage din box și explică de ce

Tyson Fury s-a răzgândit și nu se mai retrage din box, așa cum anunțase în aprilie înaintea meciului cu Dillian Whyte, care a fost trasmis în România de VOYO.

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.