FCSB a învins-o pe PAOK la Salonic (2-1) în play-off pentru optimile Europa League

FCSB a învins-o pe PAOK Salonic cu scorul de 2-1 (0-1), joi seara, pe Stadionul Toumba din Salonic, în prima manşă a play-off-ului pentru optimile Europa League la fotbal.
Grecii au reuşit să introducă mingea în plasă încă din minutul 8, prin Konstantelias, dar golul a fost anulat pentru că balonul părăsise suprafaţa de joc. Totuşi gazdele au deschis scorul în minutul 21, când Samatta a profitat de o deviere şi a înscris din şapte metri.
FCSB a replicat prin şutul lui Bîrligea, cinci minute mai târziu.
Tanzanianul Samatta a marcat din nou, în minutul 34, dar se afla în ofsaid, pentru ca în minutul 40, la un atac al bucureştenilor, portarul Kotarski să se ciocnească de Michailidis, iar fundaşul lui PAOK nu a mai putut continua meciul, fiind înlocuit.
Taison a primit al doilea cartonaş galben în minutul 45+5 şi a fost eliminat, iar prima parte s-a încheiat cu gazdele în avantaj.
După pauză, bucureştenii au profitat de omul în plus şi nou intratul Andrei Gheorghiţă a înscris, egalând în minutul 50. După alte zece minute, FCSB a preluat conducerea, după un corner executat de Radunovic şi finalizat cu o lovitură de cap de celălalt jucător intrat la pauză în echipa lui Charalambous,
Dawa. Elevii lui Charalambous au reuşit să păstreze avantajul de pe tabelă până la final şi au câştigat pentru a doua oară pe Toumba Stadium în această ediţie a Ligii Europa, de această dată cu 2-1.
FCSB pleacă cu prima şansă la calificarea în optimi în returul de săptămâna viitoare, de la Bucureşti.
-----------------------
În confruntarea din octombrie anul trecut, din faza principală a Europa League, FCSB s-a impus pe terenul elenilor, cu 1-0, grație golului marcat de Bîrligea.
În final, gruparea pregătită de Elias Charalambous s-a clasat pe locul 11 în clasamentul general al competiției, cu 14 puncte, în timp ce PAOK a încheiat pe locul 22, cu 10 puncte.
De această dată, învingătoarea din această dublă manșă a play-off-ului va juca în optimile de finală cu Eintracht Frankfurt sau cu Olympique Lyon.
Gigi Becali avea o singură dilemă în privința echipei de start a lui FCSB la Salonic, însă ea a dispărut în ziua jocului. David Miculescu s-a recuperat după problemele medicale acuzate în ultima săptămână.
Antrenorul FCSB: Cei de la PAOK au investit masiv dar și noi ne-am întărit
Miercuri seară, înainte de antrenamentul oficial al roș-albaștrilor de pe ”Toumba Stadium”, Elias Charalambous a susținut o conferință de presă la care au asistat atât jurnaliștii din Grecia, cât și cei din România.
Printre altele, Elias Charalambous a evidențiat și că PAOK s-a mai întărit și consideră că e mai puternică față de jocul din toamnă. Pe de altă parte, antrenorul cipriot al lui FCSB a punctat că și campioana en-titre a SuperLigii a făcut același lucru.
”Da, cred că e mai puternică acum. Cred că s-au mai îmbunătățit. Cred că sunt mai buni decât prima dată când i-am întâlnit. Dar și noi ne-am mai întărit. E normal în fotbal”, a spus Elias Charalambous.
Charalambous: O luăm pas cu pas
Cu o zi inainte de meci, Elias Charalambous a declarat că se așteaptă la o partidă extrem de dificilă pe „Toumba Stadium”, însă este convins că elevii săi se vor lupta până la ultima suflare.
Tehnicianul cipriot nu își face deocamdată planuri pentru returul de pe Arena Națională, chiar dacă este convins că totul se va decide în partida retur.
”Băieții au arătat că pot concura la acest nivel. Mâine chiar e un joc foarte, foarte dificil. Noi o să credem. Sunt două jocuri. O luăm pas cu pas. Începem cu prima manșă de mâine. Suntem două echipe similare în stilul de joc. Noi trebuie să ne focusăm mai întâi pe jocul de mâine și nu ne putem gândi prea mult la retur. Am un feeling că totul se va decide, totuși, în al doilea meci”, a spus Elias Charalambous la conferința de presă, conform sport.ro.
Bîrligea, cea mai mare amenințare pentru PAOK
Mai mult, Daniel Bîrligea, atacantul campioanei României, este considerat de greci „cea mai mare amenințare pentru PAOK”, însă grecii nu îl discreditează nici pe David Miculescu, pe care îl consideră unul dintre cei mai calitativi jucători ai roș-albaștrilor.
Despre Adrian Șut, căpitanul lui FCSB în absența lui Darius Olaru, elenii au scris că este „metronomul echipei” de la mijlocul terenului, iar de laudele grecilor nu a ”scăpat” nici portarul Ștefan Târnovanu.
Grecii au remarcat și felul în care FCSB este afectată de accidentarea lui Olaru, „cel mai bun jucător” din lotul campioanei, dar și despre cea suferită de Mihai Lixandru.
„Cea mai mare amenințare pentru PAOK este atacantul central Daniel Bîrligea, care a înscris și în meciul din octombrie și care are 17 goluri în toate competițiile în acest sezon. Aproape este și extrema Miculescu, care este incert în primul 11, dar care este unul dintre cei mai buni jucători, în timp ce căpitanul Șut, care joacă la mijlocul terenului, este metronomul echipei.
Este important de subliniat că, deși nu sunt nume impresionante, FCSB are o defensivă foarte solidă coordonată de portarul Târnovanu.
O mare lovitură pentru FCSB este accidentarea celui mai bun jucător, Darius Olaru, care va reveni în câteva luni, dar și cea a lui Mihai Lixandru, care va rata întreg sezonul”, a scris paokmania.gr.
PAOK - FCSB | Echipele de start
PAOK: 42. Dominik Kotarski - 19. Jonny, 16. Tomasz Kedziora, 5. Ioannis Michailidis, 21. Abdul Rahman Baba - 82. Soualiho Meite, 22. Stefan Schwab (căpitan) - 80. Dimitris Pelkas, 7. Giannis Konstantelias, 11. Taison - 70. Mbwana Samatta. Antrenor: Răzvan Lucescu.
Rezerve: 54. Konstantinos Balomenos, 99. Antonios Tsiftsis - 2. Mady Camara, 9. Fedor Cealov, 14. Andrija Zivkovic, 15. Omar Colley, 23. Joan Sastre, 25. Konstantinos Thymianis, 27. Magomed Ozdoev, 47. Shola Shoretire, 71. Brandon, 77. Kiril Despodov.
FCSB: 32. Ştefan Târnovanu - 2. Valentin Creţu, 30. Siyabonga Ngezana, 17. Mihai Popescu, 33. Risto Radunovic - 21. Vlad Chiricheş, 8. Adrian Şut (căpitan) - 11. David Miculescu, 31. Juri Cisotti, 7. Florin Tănase - 9. Daniel Bîrligea. Antrenor: Elias Charalambous.
Rezerve: 1. Mihai Udrea, 38. Lukas Zima - 5. Joyskim Dawa, 15. Marius Ştefănescu, 16. Mihai Lixandru, 18. Malcom Edjouma, 25. Alexandru Băluţă, 28. Alexandru Pantea, 29. Alexandru Musi, 42. Baba Alhassan, 77. Andrei Gheorghiţă.
Arbitru: Lawrence Visser; arbitri asistenţi: Rien Vanyzere, Thibaud Nijssen; al patrulea oficial: Simon Bourdeaud'hui (toţi din Belgia)
Arbitru video: Bram van Driessche; arbitru asistent video: Bert Put (ambii din Belgia)
Observator UEFA pentru arbitri: Costas Kapitanis (Cipru);
Delegat UEFA: Gijs De Jong (Olanda)