Petra Kvitova, despre semifinala cu Sorana Cîrstea, de la Miami Open: ”Mă ucide”. Cele două s-au antrenat împreună

sorana cirstea
Profimedia

Petra Kvitova a declarat, după calificarea în semifinale la Miami Open, că următoarea sa adversară, Sorana Cîrstea, o “ucide” la turnee de grand slam, făcând referire la faptul că românca a eliminat-o la ediţiile din 2021 şi 2022 ale Australian Open.

 

“Mă ucide la grand slam. De fapt m-am antrenat cu Sorana înainte de începutul turneului. Este plăcut să o văd şi pe ea, tot o jucătoare de peste 30 de ani, ajungând în semifinale. Va fi grozav. Abia aştept să mă întorc pe terenul central”, a spus Kvitova (33 de ani, locul 12 WTA), potrivit News.

”Categoric va fi o plăcere să o înfrunt din nou”

“Este plăcut să joc împotriva unei jucătoare care este într-o formă la fel de bună ca mine. Am avut câteva confruntări de-a lungul anilor.

Este plăcut că şi altcineva care are mai mult de 30 de ani joacă atât de bine. Mă bucur pentru Sorana (33 ani, locul 74 WTA). Categoric va fi o plăcere să o înfrunt din nou”, a mai afirmat jucătoarea cehă.

Citește și
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul secund al turneului Wimbledon
Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la turneul de la Praga. Monica Niculescu, calificată în sferturile de dublu

Meciul Kvitova – Cîrstea se dispută vineri seară, de la ora 22.00.

 

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Sorana Cîrstea, depistată cu Covid-19: „A avut un impact mare asupra sănătăţii mele”
Sorana Cîrstea, depistată cu Covid-19: „A avut un impact mare asupra sănătăţii mele”

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a anunţat, miercuri, că este infectată cu Covid-19.    

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la turneul de la Praga. Monica Niculescu, calificată în sferturile de dublu
Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la turneul de la Praga. Monica Niculescu, calificată în sferturile de dublu

Sorana Cîrstea, locul 33 WTA şi cap de serie 4, a fost eliminată, marţi, în primul tur al turneului de categorie WTA 250 de la Praga.  

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul secund al turneului de la Wimbledon
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul secund al turneului de la Wimbledon

Sorana Cîrstea, 32 de ani, locul 32 WTA, s-a calificat, luni, în runda a doua a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, informează Agerpres.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.