Popovici: Dacă vreodată o să mi se urce la cap, ştiu că voi primi două palme imaginare de la apropiaţii mei

David Popovici
Inquam Photos/Alex Nicodim

David Popovici, care a câştigat, miercuri, a doua medalie de aur la Campionatul Mondial de nataţie, a declarat că dacă i se va “urca la cap” popularitatea, atunci va primi “două palme imaginare” de la apropiaţii săi.  

“Chiar nu ştiu cum voi fi privit, însă eu voi fi absolut la fel, mă voi comporta absolut la fel. Dacă e cumva vreodată să mi se urce la cap, ştiu că voi primi două palme imaginare de la apropiaţii mei şi o să-mi revin imediat, dar nu o să se ajungă acolo. Pentru că am nişte oameni liniştiţi în jurul meu, oameni la fel de simpli ca şi mine”, a spus Popovici la TVR, potrivit News.ro.

El a explicat şi cum gestionează presiunea înainte de curse: “Vizualizez foarte mult cursele înainte şi îmi imaginez orice scenariu care se poate întâmpla. Și îmi imaginez tot şi asta cred că mă ajută să fiu exact în momentul ăla şi să nu poată să mă ia absolut nimic prin surprindere. Mi-am imaginat o cursă bună, o cursă pe care o câştig, pentru că asta îmi doresc”.

Popovici a menţionat că primul lucru pe care îl va face după revenirea în România va fi să mănânce ceva bun: “Nu ştiu, că mănânc ceva bun, probabil nişte sushi, o lasagna...”

Sportivul David Popovici, în vârstă de 17 ani, a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 100 metri liber din cadrul Campionatului Mondial de Nataţie, competiţie care se desfăşoară la Budapesta. Popovici a obţinut la CM şi aurul la 200 m liber.

Citește și
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis, după ce David Popovici a obţinut un nou titlu mondial: ”Felicitări, David”

Popovici, care în semifinale a obţinut timpul 47.13, record mondial la juniori, a încheiat finala cu timpul 47.58.

David Popovici a câştigat la Budapesta şi medalia de aur la 200 m liber, cu timpul 1:43.21, de asemenea record mondial la juniori.

Articol recomandat de sport.ro
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Citește și...
Ministrul Novak, după succesul lui David Popovici: O ţară întreagă trebuie să-l primească la aeroport. Eu voi fi acolo. VIDEO
Ministrul Novak, după succesul lui David Popovici: O ţară întreagă trebuie să-l primească la aeroport. Eu voi fi acolo. VIDEO

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat, miercuri, că "o ţară întreagă" trebuie să îl primească la aeroport pe David Popovici, cel care a reuşit să câştige două medalii de aur la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta.

Klaus Iohannis, după ce David Popovici a obţinut un nou titlu mondial: ”Felicitări, David”
Klaus Iohannis, după ce David Popovici a obţinut un nou titlu mondial: ”Felicitări, David”

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis felicitări, miercuri seară, sportivului David Popovici, care a obţinut un nou titlul mondial.

 

David Popovici a câștigat aurul în finala la 100 m liber la Mondiale
David Popovici a câștigat aurul în finala la 100 m liber la Mondiale

David Popovici a câștigat medalia de aur și în proba de 100 metri liber de la Mondialul de natație.

Infrastructura de înot a ţării este în colaps. Bazine de milioane de euro au fost lăsate în paragină
Infrastructura de înot a ţării este în colaps. Bazine de milioane de euro au fost lăsate în paragină

Succesul lui David Popovici le-a adus aminte responsabililor din sport că și infrastructura de înot a ţării este în colaps.

Recomandări
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită. Decizia Curţii de Apel Cluj este definitivă.

Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat
Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat

Craterele apărute la Praid au ajuns să măsoare chiar și 80 de metri în adâncime. După o zi în care experții străini, alături de cei români, au reevaluat zona, sunt așteptate primele concluzii.

Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală
Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală

Douăsprezece județe vor fi vineri, 6 iunie, sub un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, iar zone din Transilvania, Muntenia și Moldova vor fi sub Cod galben, potrivit ANM.