Prima reacţie a lui Mirel Rădoi, după performanţa istorică a Naţionalei U21

Mirel Radoi, dupa Romania-Franta
AFP

Selecţionerul naţionalei under 21, Mirel Rădoi, a declarat luni seară, după calificarea în semifinalele Campionatului European, că această “poveste frumoasă” trebuie să continue.

"Istoria continuă, povestea continuă şi indiferent de adversar trebuie să continuăm povestea asta frumoasă. Felicit jucătorii, felicit erii, chiar dacă această performanţă este puţin umbrită de doi dintre eri care au lovit-o pe soţia lui Cristi Manea. Suntem fericiţi să am terminat pe primul loc. Am meritat acest punct. zii nu ne-au surprins absolut deloc din punct de vedere tactic”, a spus Rădoi la TVR, potrivit News.ro.

El a menţionat că indiferent unde va merge, echipa României va fi aplaudată de un stadion întreg. “Trebuie să fie mândri de noi , nu e deloc uşor. Mai ales când naţionala Franţei vine şi îţi mulţumeşte… După ce ne vom bucura câteva ore începem să lucrăm la partea de recuperare”.

Tehnicianul le-a adresat un mesaj şi erilor: “Aţi fost minunaţi, sunteţi şi veţi fi minunaţi. Veniţi alături de noi să ne bucurăm împreună la următoarele rezultate”.

România s-a calificat pentru prima dată în semifinalele Campionatului European de tineret şi după 56 de ani la Jocurile Olimpice, în urma rezultatului de 0-0, înregistrat, luni, la Cesena, cu Franţa, în ultima etapă a Grupei C. România a câştigat grupa la golaveraj. Şi Franţa merge mai departe, în semifinale, ca echipa cea mai bună de pe locul 2.

Citește și
Gheorghe Hagi
Mesajul lui Hagi înaintea meciului cu Franța la Euro U21: ”Scoateţi România în stradă”

În semifinale, joi, România va întâlni Germania, la Bologna, iar Franţa va da piept cu Spania, la Reggio Emilia.

România a participat ultima dată la JO de la Tokyo din 1964. Acum, România va merge tot la Tokyo, la JO din 2020.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
România - Franța, 0-0. Echipa lui Rădoi câştigă grupa şi merge în semifinalele EURO U21
România - Franța, 0-0. Echipa lui Rădoi câştigă grupa şi merge în semifinalele EURO U21

România - Franța. După un meci încheiat 0-0, România căştigă grupa C şi se califică în semifinalele turneului final și la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

Mesajul lui Hagi înaintea meciului cu Franța la Euro U21: ”Scoateţi România în stradă”
Mesajul lui Hagi înaintea meciului cu Franța la Euro U21: ”Scoateţi România în stradă”

Mesaj impresionant de la Gheorghe Hagi pentru naționala U21 înaintea partidei decisive cu Franța de luni seară.

Primele reacții după România - Anglia, 4-2. Florinel Coman:
Primele reacții după România - Anglia, 4-2. Florinel Coman: "N-am trăit niciodată aşa ceva"

Jucătorul Florinel Coman, marcatorul a două goluri la meciul câştigat de naţionala de tineret cu 4-2 în faţa Angliei, la Euro U21, a declarat că pentru el şi colegii săi a fost o seară fantastică şi a venit timpul să fie răsplătiţi după munca depusă.

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.