Rădoi se gândeşte la demisie după dezastrul cu Armenia: Vom avea o discuţie. Cu alt antrenor se pot remedia lucrurile

Mirel Radoi

Selecţionerul echipei naţionale a României, Mirel Rădoi, a declarat că se gândește la demisie, după înfrângerea cu 2-3 suferită, miercuri seară, în Armenia.

El a precizat că va avea o discuţie cu conducerea FRF pentru că „poate cu venirea altui antrenor se pot remedia lucrurile la prima reprezentativă”, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă se gândeşte la despărţirea de echipa naţională, Rădoi a răspuns: "Gândul îl am de când s-a terminat partida şi îl am şi acum. Mă încearcă sentimente ciudate, dar vreau să mai treacă o perioadă de timp, pentru că nu e normal. E clar că o să avem o discuţie zilele acestea, pentru că e un semnal de alarmă. Poate cu venirea altui antrenor se pot remedia lucrurile. Le-am explicat (jucătorilor) importanţa meciului, pentru că noi cu o victorie aici am fi fost favoriţi la locul 2. Le-am spus asta şi la pauză, de asta îmi pun mari semne de întrebare de ce nu au putut să reacţioneze. Dacă le transmiteam acest gând după meci jucătorilor aţi fi aflat şi dumneavoastră. Dar nu am nevoie să vină jucătorii să îmi spună să rămân sau să renunţ".

"În momentul de faţă mi-e greu să mă gândesc ce poate urma dacă noi am reuşit să întoarcem rezultatul şi nu am fost în stare ca naţională cu jucători tehnici să ţinem de balon. Mă încearcă sentimente ciudate, poate ce încerc să discut cu ei nu ajunge clar la urechea lor. Pentru mine e un semnal de alarmă. Dacă echipa nu are personalitate şi atitudine chiar în momentele în care avem nevoie ca echipă va trebui să îmi pun un mare semn de întrebare", a adăugat Mirel Rădoi.

Echipa naţională de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Armeniei, cu scorul de 3-2 (0-0), miercuri seara, la Erevan, în Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022.

Citește și
spital covid
Al treilea val al pandemiei a umplut spitalele de tineri. Medic ATI: „Fraţilor, să ne trezim”

Armenia are maximum de puncte din primele sale trei meciuri în grupa preliminară pentru CM 2022, în timp ce România rămâne cu cele trei puncte obţinute în faţa Macedoniei de Nord (3-2).

România, care are programate două meciuri amicale în această vară, cu Georgia şi Anglia, va disputa următoarele partide oficiale în septembrie, cu Islanda în deplasare (2 septembrie), acasă cu Liechtenstein (5 septembrie) şi în deplasare cu Macedonia de Nord (8 septembrie).

La CM 2022 se califică direct primul loc din grupă, locurile secunde urmând să dispute baraje. Ultima Cupă Mondială la care a participat România a fost cea din 1998, din Franţa.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
Citește și...
Locuri frumoase din România, transformate în gropi de gunoi. Cum poate fi oprit acest fenomen
Locuri frumoase din România, transformate în gropi de gunoi. Cum poate fi oprit acest fenomen

Apar noi imagini revoltătoare, filmate în locuri frumoase din România, transformate în gropi de gunoi. Maluri de râuri şi câmpuri altă dată verzi sunt acoperite de tone de resturi, multe provenite din construcţii.

Al treilea val al pandemiei a umplut spitalele de tineri. Medic ATI: „Fraţilor, să ne trezim”
Al treilea val al pandemiei a umplut spitalele de tineri. Medic ATI: „Fraţilor, să ne trezim”

România a atins un nou record amar. Sunt 1.417 bolnavi în secţiile de terapie intensivă. Medicii spun că procentul tinerilor care ajung în stare gravă s-a dublat.

Armenia - România: Dezastru în ultimele minute. România a pierdut dramatic
Armenia - România: Dezastru în ultimele minute. România a pierdut dramatic

România a pierdut cu scorul de 3-2 în fața Armeniei, în partida disputată miercuri seară, la Erevan, în Grupa J a preliminariilor Campionatului Mondial din 2022. Tricolorii au evoluat în 10 din minutul 77, când România conducea cu 2-1.

Cîțu: Restricţiile din România
Cîțu: Restricţiile din România "sunt cele mai relaxate din Uniunea Europeană"

Premierul Florin Cîţu a declarat miercuri că nu are în vedere o relaxare a restricţiilor actuale impuse în contextul pandemiei SARS-CoV-2, deoarece aşteaptă rezultatele măsurilor restrictive care au fost aplicate recent.

Recomandări
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri

O lungă listă cu măsuri fiscale va fi negociată săptămâna viitoare de președintele Nicușor Dan și liderii celor 4 formațiuni politice dispuse să intre la guvernare.

Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică
Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică

Inter Milano l-a ales pe Cristian Chivu, scrie Gazzetta Dello Sport. Italienii au anunțat că va semna vineri, 6 iunie, un acord pe doi ani. Va fi pe bancă la Campionatul Mondial al Cluburilor.