Roland Garros 2018. Simona Halep: ”Mă simt pregătită să încep turneul”. Adversara de luni

simona halep
Getty

Jucătoarea Simona Halep, locul I WTA, a declarat că nu are probleme medicale şi că este pregătită să înceaptă turneul de la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului.

"Am fost obosită după semifinală (n.r. - La Roma), dar nu e vorba de o accidentare. Mi-a mers bine, nu am dureri. M-am odihnit câteva zile şi acum mă antrenez din greu. Mă simt pregătită să încep turneul. Este extraordinar să revin aici, îmi place foarte mult să joc la Roland Garros şi să vin la Paris. De asemenea, vin aici în vacanţe. Iubesc acest oraş", a declarat Halep, potrivit lequipe.fr, citat de news.ro.

Halep a afirmat că nu se gândeşte la câştigarea trofeului şi a recunsocut presiunea faptului că anul trecut a fost finalistă.

"Ştiu că fiecare meci va fi foarte dificil. Este un Grand Slam, sunt doar cele mai bune jucătoare. Nu mă gândesc la titlu, e foarte departe. Mă gândesc numai la prima mea adversară (n.r. - Alison Riske). Voi vedea zi după zi. Anul trecut, nu avea multe puncte de apărat, acum e un pic diferit. În acest an, vin cu această presiune, dar nu vreau să mă concentrez asupra ei. Am mai multă încredere în acest an, pentru că am reuşit un mare rezultat anul trecut. Asta nu înseamnă că voi face la fel sau mai bune. Cred că sunt o jucătoare mai bună ca anul trecut, sunt mai puternică din punct de vedere psihic. Am muncit mult şi am progresat. Eu vreau doar să mă concentrez pe ceea ce am de făcut şi să devin şi mai bună. Rezultatele vor veni dacă voi juca mai bine", a adăugat ea.

Liderul WTA a salautat revenirea în competiţii a americancei Serena Williams: "Este extraordinar pentru tenis că ea a revenit. Poate că are nevoie de un pic mai mult timp pentru a se reacomoda cu turneele, cu jocul în fiecare zi. E i-am spus deja, cred că poate reveni şi câştiga din nou turnee. Ştie să gestioneze presiunea, este în competiţie de atât de mult timp. Va reveni şi va fi puternică."

Citește și
simona halep
Simona Halep o întâlneşte pe Alison Riske în primul tur la Roland Garros

Luni, Halep va juca împotriva americancei Alison Riske, numărul 105 mondial, în primul tur al French Open. Simona Halep şi Riske au mai fost adversare de două ori, în 2015 la Roma şi în 2017 la Beijing, în ambele meciuri impunându-se românca.

În 2017, Simona Halep a ajuns până în finală la French Open, meci pe care l-a pierdut în faţa letonei Jelena Ostapenko, scor 6-4, 4-6, 3-6. Ea a fost finalistă şi în 2014.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Simona Halep, lăudată de o fostă jucătoare internațională: „Cred că va câştiga un grand slam”
Simona Halep, lăudată de o fostă jucătoare internațională: „Cred că va câştiga un grand slam”

Fosta jucătoare Mary Pierce, câștigătoare a Franche Open în 2000, a lăudat-o pe Simona Halep, exprimându-și încrederea că românca poate câștiga un grand slam.

Simona Halep o întâlneşte pe Alison Riske în primul tur la Roland Garros
Simona Halep o întâlneşte pe Alison Riske în primul tur la Roland Garros

Simona Halep, liderul WTA, va juca împotriva americancei Alison Riske, numărul 105 mondial, în primul tur al French Open, conform tragerii la sorţi care a avut loc joi, informează news.ro.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.